Tânăr din Bistriţa, reţinut pentru infracţiuni rutiere şi ultraj contra bunelor moravuri

             Un tânăr de 26 ani, din municipiul Bistriţa, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi ultraj contra bunelor moravuri, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.

              Potrivit Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, tânărul, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar. „Totodată, acesta a săvârşit în public acte de exhibiţionism, proferând expresii vulgare faţă de persoanele care se aflau la faţa locului în momentul producerii evenimentului. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, aceştia au stabilit faptul că tânărul a condus autoturismul fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată în comunicatul Poliţiei bistriţene.

            Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tânărului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5