Tânăr din Salva, depistat la volan sub influenţa substanţelor psihoactive
Mar, 02/21/2023 - 14:17
Azi-noapte, în cadrul acțiunilor pe linie rutiere desfășurate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Național 17D, prin Salva.
"La volan a fost identificat un tânăr, de 24 de ani, din localitate, pozitiv în urma testării cu aparatul DrugTest în cazul substanței metamfetamină. Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe", a transmis IPJ BN.
Citiţi şi:
- La 20 de ani, la volan prin Bistriţa băut şi sub influenţa substanțelor psihoactive
- Tânăr din Mijlocenii Bârgăului, depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
- Şofer din Floreşti, depistat la volan sub influenţa substanţelor psihoactive
- Tânără din Ţigău, depistată la volan sub influenţa substanţelor psihoactive
- Tânăr din Feldru, depistat la volan băut și sub influența substanțelor psihoactive
Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 10:41
Accident la Piatra Fântânele Cultura
Biserica Evanghelică din Bistrița a găzduit, în organizarea Primăriei Bistriţa şi a Centrului...
Comentarii
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
un cetatean -
Vin, 14:00
Ce vocal si moral a devenit PSD-ul de parca sunt intruchiparea moralitatii! Cine incalca legea sa...
Toni -
Vin, 13:59
În 2012,a fost implementat proiectul de investiţii ”Regenerare urbană a centrului istoric al...
prof. Vasile Găurean -
Joi, 23:18
Iată ce înseamnă a judeca în mod corect și responsabil ceea ce se întâmplă în lume. Nu te poți...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm dlui MARIAN IOAN HANGAN, şef Centru de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi nr.
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem dnei SZIDONIA-ERIKA SZAKACS MARTON, din cadrul Comisariatului Judeţean pentru...
Astăzi, la popas aniversar, părinte Florentin Moldovan, preot paroh la Perișor, vă adresăm sincere felicitări și urări de bine.
Adaugă comentariu nou