TAURINELE AU NEVOIE DE MISCARE SI-N PERIOADA DE STABULATIE

Pe la mijlocul lunii ianuarie al iernii trecute –(anul 2011)- m-am intalnit cu-n bun prieten din copilarie . De voie,de nevoie, --( C.P.L.-ul unde fusese calificat si unde lucrase vreo 20 de ani respectivul prieten e acum ras de pe fata pamantului)--, amicul meu isi castiga astazi existenta crescand vreo 15 vaci cu lapte intr-unul dintre cartierele (sat), ale Bistritei.Zice omul ca-i prea batran sa ia calea strainatatii pentru a castiga un Euro cinstit, alaturandu-se altor milioane de romani care fac sa se implineasca –( in parte fara voia lor)- blestemul versurilor din cantecul popular motesc : “Muntii nostrii aur poarta, Noi cersim din poarta-n poarta”.

Stiind ca sunt de profesie zootehnist omul a inceput sa mi se confeseze ca vacile din gospodaria lui au probleme de reproductie. Din cele povestite de el ,

–( veterinarii i-ar spune anamneza)—fara sa vad animalele ,gandul m-a dus spre sindromul pe care distinsul meu proferor din facultate A.T. Bogdan il denumea “ anestrus post partum prelungit “, adica pe intelesul tuturor lipsa caldurilor dupa fatare.

L-am intrebat de cand nu mai iesisera animalele lui din grajd. Raspunsul a fost promt. De pe la inceputul lunii octombrie a anului 2010.Apoi l-am intrebat daca fiecare vaca are grunz –(bulgare)- de sare in iesle. Raspunsul a fost ca n-au.

Cum in calitatea mea actuala de cea mai mica si mai umila gaina dintre toti specialistii cu studii superioare ai Directiei Agricole nu mi se permite sa ies fara delegatie pe poarta institutiei decat intre ora 12 si 12 si 30 de minute la amiaza, i-am sugerat prietenului meu sa lase vacile prin curte,sa le fotografieze cu telefonul sau mobil ,iar a doua zi cand va veni sa-si distribuie laptele la clientii din oras sa treaca pe la mine pe la serviciu sa vad macar in fotografie cum arata vacile.

Dupa ce-am descarcat imaginile in laptop-ul personal –(eu fiind singurul salariat al Directiei Agricole caruia-i este interzis accesul la calculatoarele de serviciu din institutie dar se pare ca nici parchetul local si nici politia nu vor sa stie nimic desi am depus cam de multa vreme Plangere Penala pe aceasta tema)-, deci dupa descarcarea imaginilor pe laptop , am fost placut surprins sa vad in poze niste animale cu o stare de intretinere foarte buna, chiar cu o usoara tendinta de ingrasare, tesalate si curate in momentul fotografierii.Am fost insa nemultumit sa constat pe fundalul fotografiilor ca ferestrele de la grajd,--(si asa destul de mici prin constructie)- sunt partial acoperite pe dinauntru cu hartie neagra. Intrebandu-l de ce-a obturat ferestrele ,crescatorul mi-a raspuns ca a constatat ca la o luminozitate redusa vacile lui sunt mai linistite.

I-am explicat apoi crescatorului ca greseste grav, ca “acolo unde nu intra soarele intra doctorul”, uman ori veterinar dupa caz .Pentru ca-n zilele urmatoare prietenul meu avea de calatorit pana la Radauti, l-am indemnat sa numere pe cat ii e posibil din mersul masinii in cate gospodarii va vedea in vremea orelor amiezii vitele lasate afara la soare in bazinul Dornelor din judetul vecin . L-am sfatuit ca, dupa ce se va intoarce din jud Suceava , sa-si lase libere in fiecare zi vitele afara prin curte si gradina 2-3...4 ore in vremea amiazului cand e mai putin frig.L-am mai sfatuit sa contacteze operatorul-insamantator care, chiar daca n-o fi avand medicamente hormonale pt. stimularea reproductiei cum se gaseau candva, ar putea stimula vacile macar prin niste masaje transrectale pentru intrarea in calduri.Cu cea mai distinsa consideratie pentru toti cititorii ziarului.

– va urma intr-un numar viitor-

Ing. Zootehnist si Licentiat in Drept

Andron Traian Ioan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5