Taxele pentru apostilă, pentru anumite servicii la Paşapoarte şi Înmatriculări, eliminate din 1 februarie

Începând cu 1 februarie, în baza Legii 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, vor fi eliminate o serie de taxe care erau în atribuţiile Instituţiei Prefectului. Este vor a despre trei categorii de taxe, după cum a anunţat prefectul Ovidiu Frenţ în cadrul unei conferinţe de presă.
Astfel, se elimină taxa pentru aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ, la solicitarea persoanelor fizice, care era 22 lei; aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ la solicitarea persoanelor juridice – 44 lei şi înregistrarea cererii pentru aplicarea apostilei, în cuantum de 3 lei.
„La Serviciul Public Comunitar de Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor se elimină taxa pentru serviciul public şi tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar. La Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, se elimină taxele pentru examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permisului, taxa de înmatriculare autovehicule şi remorci, taxa de furnizare de date, taxa de autorizare numere, probe pentru dealerii auto şi taxa de autorizare provizorie de circulaţie. Cea mai importantă şi aşpetată taxă eliminată este timbrul de mediu, care începând de mâine (n.n. – 1 februarie) nu mai trebuie plătit şi dosarele vor fi primite şi procesate fără a fi nevoie de procesarea acestei taxe”, a explicat prefectul v în cadrul unei conferinţe de presă.

Comentarii

31/01/17 11:10
Cititor

Sa va tzie Dumnezeu !
Ar trebui sa nu se aplice celor din PNL, USR,PMP... etc. etc. ptr ca sunt din opozitie si sunt impotriva a tot ceea ce hotaraste PSD-ALDE pozitiv ptr populatie . ( Hai ca Glumesc... )

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5