Te rog să-mi aduci de la Paris…

Aflând că un coleg al său se duce cu o delegaţie la Paris, o foarte frumoasă dar trufaşă domnişoară, să-i spunem I. (ca să nu facem supărare), îi ceru acestuia:

-Dacă tot ai ocazia să vezi splendidul Paris, fii bun să-mi aduci de acolo o oglindă.

Cum să nu afli în cetatea fără somn a capitalei Franţei o oglindă? Şi mari şi mici, cu podoabe straşnice sau forme… Oglinzi de Murano, de Boemia, ale meşterilor spanioli, ale… ce să mai spunem? Apropo de oglindă, o fată aşijderea foarte-foarte frumoasă (căreia i-am uitat numele), ceru unui conte:

-Rogu-te să-mi dăruieşti un mic portret al femeii pe care o iubeşti.

Ascultător, contele îi trimise într-un pachet o foarte frumoasă…

oglindă de Murano. Cu inima bătându-i de emoţie, desfăcu pachetul şi când întoarse splendida oglindă, îşi văzu propriul chip, aşa cum în vremuri vechi păstorul grec Narcis îşi văzu propriul chip în oglinda unui izvor.

Dar, să ne întoarcem “a nos moutons”/la oile noastre- cum spun francezii, nu? Veni tânărul coleg de la Paris, cu un pachet oarecum ciudat şi îl aşeză pe masă. Frumoasa noastră domnişoară îl desfăcu şi spre negrăita ei surpriză şi …spaimă, află un craniu. Scoase chiar un ţipăt:

-Nu-ţi vei putea vedea aici chipul tău frumos, care este un dar al lui Dumnezeu, ci este o oglindă pentru a-ţi îndrepta viaţa morală. Să te gândeşti că şi acest craniu de fată a avut cândva doi ochi scânteietori, plini de farmec, ce nu mai sunt acum decât aceste orbite goale. Chelia aceasta avea cândva un păr frumos şi bogat, din care n-au mai rămas nici biete urme. Avea doi obraji precum rozele ce înfloresc în mai şi gura aceasta a fost cândva la fel de frumoasă precum este a ta, ce rostea vorbe şi şoapte de iubire. Şi ea a fost frumoasă ca tine. Poate prinţesă, regină sau o fată simplă. Iată ce a fost ea şi ce a devenit, ca să ştii ce eşti şi ce vei ajunge cândva la rândul tău. Chipul este trecător. Sufletul nostru este nemuritor, netrecător. De el trebuie să avem cea mai mare grijă, nu doar de chip.

Profund şocată şi tulburată, frumoasa domnişoară puse pe încetul un nou început vieţii sale, purtând grijă nu doar celor pieritoare, căci trandafirii mor, codrii se scutură de podoabă, frumuseţea chipului o fură trecerea neostoită a vremii.