ŢENTEA – o aşezare cu o credinţă neţărmurită faţă de glia străbună (II)

Într-un interviu avut cu preotul paroh al Parohiei Ortodoxe Ţentea, CIPRIAN LIVIU-FRĂŢILĂ, acesta ne-a relatat dragostea şi iubirea oamenilor de aici, nu numai pentru Biserică şi Dumnezeu, dar şi pentru păstorul lor, care trebuie să-i conducă către împărăţia cea veşnică, să le arate şi să le descopere calea, adevărul şi viaţa.

Ne-a povestit că a fost numit preot paroh aici la Ţentea în primăvara anului 2004, iar de atunci şi până în prezent a reîncercat să reînvie în inimile şi sufletele celor de aici dragostea şi iubirea pentru Dumnezeu şi pentru Biserică.

Deşi sunt din localitatea Năsăud, nu cunoşteam zona Chiochişului, decât din auzite. Dar atunci când este chemare, apare şi dorinţa de a cunoaşte.

Studiile le-am terminat la Bucureşti şi Oradea, n-am fost învăţat cu viaţa de la ţară, dar încet, încet m-am acomodat, atât eu cât şi soţia mea.

Venind aici, am găsit o parohie cu oameni înaintaţi în vârstă (majoritatea pensionari, o parte din tineret fiind stabiliţi alături de familiile lor în oraşele învecinate: Beclean, Gherla, Cluj, iar alţii plecaţi în străinătate pentru o viaţă şi un trai mai bun) cu feţele brăzdate, îmbătrâniţi şi încărunţiţi de grijile şi necazurile care le-au răzbătut viaţa. Am rămas surprins de aceşti oameni care îşi aşteptau noul preot, de credinţa din sufletele lor, de iubirea faţă de Biserica străbună care, spun ei, a fost ridicată în timpuri grele, prin sudoarea frunţii lor.

Am găsit aici o Biserică mare şi frumoasă, având pictură în frescă. Trebuie amintit faptul că în anul 1991, cu strădania credincioşilor, sub îndrumarea preotului I.A.Rus, aceasta a fost renovată interior-exterior şi tot în acelaşi an fiind sfinţită.

În anul 1997, filia Ţentea, la dorinţa credincioşilor, devine parohie de sine stătătoare, sub titulatura de Parohia Ortodoxă Română Ţentea, având preotul lor permanent.

Din cauza intemperiilor şi a diferitor împrejurări, Biserica a început să se degradeze treptat, pereţii să crape, turla acesteia riscând să cadă.

Deşi parohia este una mică, cu oameni puţini, cca 150 suflete, toţi pensionari, eram conştient că trebuie să mă apuc de treabă, altfel riscam ca biserica să se degradeze tot mai mult.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, a credincioşilor şi a diferiţilor sponsori, ne-am apucat de lucru, în vara aceluiaşi an, 2004, întâi la casa parohială, care până atunci a funcţionat ca magazin sătesc, care era nelocuibilă, într-o stare avansată de degradare, lucrări care s-au finalizat în iarna aceluiaşi an. În primăvara anului următor am început, alături de credincioşii mei, sub îndrumarea atentă şi cu ajutorul părintelui protopop Ioan Dâmbu, cale pe care îi mulţumesc, lucrările de reconsolidare, de legare în fier a Bisericii, renovarea turlei şi a şarpantei, alte lucrări interioare şi exterioare.

În toamna aceluiaşi an, mai exact pe 2 oct. 2005, localitatea noastră a fost îmbrăcată în haină de sărbătoare. Biserica, împodobită parcă în haină albă de mireasă, a fost resfinţită de către P.S. Vasile Someşanul, alături de părintele protopop Ioan Dâmbu, înconjuraţi de un mare sobor de preoţi.

De atunci şi până în prezent, respectiv în fiecare an, în Parohia noastră, deşi cu puţini credincioşi s-au făcut lucruri frumoase. Pe lângă păstorirea şi îndrumarea atentă a credincioşilor către mântuirea sufletelor, alături de ei am dotat atât Biserica cât şi casa parohială cu încălzire centrală, construirea unor anexe.

Anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu vrem să înălţăm în centrul localităţii un monument în cinstea eroilor acestui sat, căzuţi pe câmpul de luptă în primul şi al doilea război mondial, care şi-au dat viaţa pentru noi şi urmaşii noştri, pentru glie şi ţară.

Aceasta este Ţentea. Un sat micuţ, dar cu suflet mare, oameni puţini dar cu credinţă multă în Dumnezeu, păstoriţi de un preot vrednic, curajos şi cu o ambiţie greu de stăpânit, atunci când este canalizată pe împlinirea faptelor bune şi iubirea aproapelui.