Termen prelungit pentru depunerea cererilor de finanţare pentru dezvoltarea resurselor umane

Agenţii economici din judeţul nostru ocare doresc să obţină bani nerambursabili pentru dezvoltarea resurselor umane, au la dispoziţie o perioadă mai mare pentru a transmite electronic, cererile de finanţare. Pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari, Autoritatea de Mangement pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane a decis prelungirea cu o lună a termenului limită pentru depunerea cererilor, de pe 19 iunie, pe 20 iulie, ora 16.00.

Potenţialii beneficiari pot obţine informaţii despre cum finanţare prin intermediul unui nou serviciu telefonic, denumit ,,Linia Albastră" (Blue Call). Numărul de telefon este 0 800 110 710, poate fi apelat gratuit şi este disponibil de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00. Specialiştii vor trata direct întrebările primite şi, dacă sunt solicitate informaţii suplimentare, vor reveni în termen de 48 de ore cu un apel adresat solicitantului pentru a-i putea pune la dispoziţie un răspuns complet.

De asemenea, în ghidul solicitantului aferent fiecărei cereri de propuneri de proiecte lansate, este specificată o adresă de e-mail la care potenţialii beneficiari pot solicita răspunsuri la întrebări specifice despre: solicitanţi, activităţi, cheltuieli eligibile, modalitatea de aplicare a cererilor de finanţare. Răspunsurile sunt furnizate în scris de către experţii din cadrul Autorităţii de Management.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5