Teutonizarea lui Conu’ Leonida

Chiar se poate aşa ceva?… chiar să se poată transplanta emblematicii noştri eroi dâmboviţeni Conu’ Leonida, Nenea Iancu sau Agamiţa Dandanache pe meleagurile lui Johannes, Müller sau Schwartz?… într-un admirabil spectacol de teatru de sâmbătă seara de la Köln susţinut de actorii Maya Morgenstern şi Mircea Rusu în faţa unei săli arhipline consider că da… cel puţin în varianta artei interpretative, a pulsaţiei actorului direct întru spectator, a respiraţiei lui direct întru audibil, a nuanţelor vocale fără filtrele electromagnetice ale filmului sau televiziunii… acest direct contact al vedetei cu publicul, acest trăibil “live” fără simulabil fără celuloid, fără duble şi montări de studio a fost simţit şi perceput de spectatorii de la Kalk Theatrum; în ciuda vârstei centenare a eroilor lui Caragiale, multe din moravurile de atunci se potrivesc neaşteptat de bine şi haosului politico-financiar ce îl traversăm în prezent… suntem cam în aceleaşi confuzii acum globalizate, cam în acelaşi limbaj de infra-percepţie a realităţilor, cam în acelaşi “Eu cu cine votez!” nu numai în balcanismele autohtone, dar şi pe malurile Rheinului sau Potomacului american, deci, Conu’Leonida, Nenea Iancu et co. îşi re-dezvăluie dramatismele de genul “Pupat Piata Endependenti” şi pe meleaguri ce păreau imune de haos şi bâlbâieli… o ciudată istorie a “Numărării steagurilor” a lui Ipingescu bântuie prin bursele în cădere liberă a lumii, în care banii (steagurile) intraţi, investiţi nu se mai regăsesc la numărătoare… “deh, le-o fi luat vântul, or mai căzut, cine ştie???…”

Aici e poate geniul lui Caragiale, el nedescriind doar o societate, ci o lume, nu doar un timp, ci un univers de timpuri, nu doar nişte eroi “amploiaţi”, ci însăşi travestindul din “caracterele” umane, adică mai mult sau mai puţin umane… sau care ar trebui să fie umane, dar pe undeva, “prin punctele esenţiale” sunt mai degrabă inumane; nu numai eroii noştri o schimbă “ca la Ploieşti”, ci şi marile bănci de investiţii din lume o dau “cotita”, o dau pe invers, şi nici măcar pe “trădare, trădare, dar s-o ştim şi noi!”; nu se mai pierde doar o scrisorică “către Nae”, ci miliarde şi miliarde din “stocurile” naţiunilor ce adună populaţii de miliarde de suflete, de miliarde de speranţe şi emoţii, mult dincolo de unipersonalul “Ah, Veto, ce-mi făcuşi!” (cred din Nea Marin!). Dar, trecând peste paralelisme, trecând de istoriile comparate şi neuitate prin tocmai caracterul inevitabil ciclic al lumii, revenind la reprezentaţia de la Köln (care deci nu mai este doar a noastră, ci a mai tuturora) merită remarcat modernizarea realizată de inimitabila Maya prin pasajele de music-hall ale eroinei; un timbru particular al vocii (sper că îl reţineţi pe cel din spectacolul din Bistriţa, de lângă Catedrala arsă!) un deosebit de expresiv “body language” care e însăşi în evoluţia syncrstică a lumii teatrale, un crud discurs al vulgarităţii şi duplicităţii, ce a smuls nenumărate aplauze şi exclamaţii admirative; cred că nu exagerez, dar mi s-a părut una din cele mai mari audienţe la un spectacol de teatru, desigur românesc, în Occident (întru susţinerea afirmaţiei, pot prezenta înregistrarea video a reprezentaţiei!). În final, dar deloc în ultimul rând, un bravo organizatorilor “Verein Romania” a neobosiţilor Gina Pătraşcu şi Ştefan Toma, întru prezentarea artei româneşti în lumea occidentală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]