40 de Teze ortodoxe despre Dumnezeu şi mântuirea omului

Teza 5. Ce este Sfânta Treime

Dogma Sfintei Treimi stă la temelia tuturor mărturisirilor de credinţă ale Bisericii şi constituie adevărurile învăţăturii noastre creştine. Dumnezeu este unul în Fiinţă şi întreit în Persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, inseparabili uniţi, de aceeaşi Fiinţă, egale, fără să se amestece sau să se contopească, fără împărţire sau despărţire a Fiinţei, distingându-se doar prin anumite proprietăţi, adică Tatăl este nenăscut, fără început şi sfârşit, Fiul născut din Tatăl înainte de toţi vecii, şi Sfântul Duh purces din Tatăl. Sfânta Treime este o taină de nepătruns pentru mintea omenească şi este dată nouă prin Descoperirea dumnezeiască. Fiecare Persoană din Treime este deschisă şi îndreptată total spre Celelalte două, printr-o iubire totală şi nesfârşită. Fără această iubire Treimică n-am putea cunoaşte pe Dumnezeu. Toate cele trei Persoane ale Treimii posedă întreaga natură divină, toate au în comun întreaga Fire. Fiecare Persoană este Dumnezeu adevărat, Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Sfântul Duh, dar nu sunt trei Dumnezei.
Sfânta Treime nu S-a descoperit deodată, în totalitate, ci-n decursul multor secole şi-n grade diferite, în unele religii păgâne ca preânchipuire-fără Revelaţia supranaturală-în Vechiul Testament doar treptat şi nu total-prin Revelaţia supranaturală-şi în mod deplin în Noul Testament, prin însuşi Dumnezeu Întrupat. Sfânta Treime n-o putem cuprinde cu mintea noastră. Ea se întemeiază pe Revelaţia divină şi ne-o însuşim prin credinţă. Există o perihoreză deplină în Treime, adică o întrepătrundere reciprocă a Persoanelor Treimice, fără amestecare şi fără confundare. Ele nu se restrâng, rămânând etern egale în demnitatea şi autoritatea dumnezeiască.
Dacă admitem că fiinţa dumnezeiască ar fi într-o singură Persoană, atunci vedem că această Persoană n-ar fi iubitoare din veşnicie şi de aici Ea n-ar fi nici dumnezeiască. Dacă însă această Fiinţă dumnezeiască ar fi în multe persoane, atunci ar fi o relativizare a valorii lor infinite, aşadar nici o astfel de mulţime de Persoane n-ar fi dumnezeiască. Dumnezeu nu poate fi mono-personal pentru că n-ar fi nici Persoană nici Dumnezeu, atotputernicia Lui n-ar mai fi unită cu iubirea şi bunătatea şi „ar merge spre o esenţă impersonală supusă unui sistem de legi al evoluţiei”, spune părintele acad. Dumitru Stăniloae.
Infinita bunătate şi putere a lui Dumnezeu există pentru că El este o Persoană prin care îşi arată bunătatea faţă de altă Persoană prin puterea Ei. În Persoanele dumnezeieşti firea nu se repetă, ea este posedată în modul comun total. Gândind pe Tatăl ca necreat, infinit, gândim şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pentru că Aceştia doi nu pot fi exteriori acestei infinităţi şi a singurei existenţe necreate şi a slavei, ci se contemplă în fiecare comunul neântrerupt şi neâmpărţit. Dacă ar fi o singură Persoană, Dumnezeu n-ar avea comuniunea iubirii, iar dacă ar fi o mulţime de Persoane, acestea ar fi limitate şi n-au cum să se cuprindă toate în fiecare Persoană.
Aşadar există un singur Dumnezeu întreit în Persoane, fiecare Persoană cuprinde pe celelalte douăPersoane, există o comuniune în iubire totală, fără confundare între ele. Nenaşterea Tatălui, naşterea Fiului şi purcederea Duhului din Tatăl nu au o succesiune între ele. Tatăl nu are cauză, şi nu primeşte existenţa de la nimeni. Este izvorul celorlalte două Persoane. Fiul lui Dumnezeu este născut dinainte de timp, din veşnicie, din Tatăl, naştere necuprinsă de mintea omenească. Sfântul Duh purcede din Tatăl, aşa ne spune Mântuitorul. Duhul Sfânt este egal cu Tatăl şi Fiul, are aceeaşi autoritate cu Ei, fiind a treia Persoană a Treimii. Cele trei Persoane ale Treimii sunt un singur Dumnezeu, au o singură Fiinţă, voinţă, slavă şi putere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]