Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Tezaurul poeziei populare

Vasile Vidican

Literatura folclorică este fără îndoială o parte deosebit de importantă a culturii unui popor. Ea oferă, alături de celelalte forme de manifestare artistică, măsura și semnificațiile capacității unui întreg întreg neam de a-și exprima sentimentele cele mai intime în plan estetic. În fond, arta populară se contopește din multe puncte de vedere cu istoria însăși a oamenilor care au izbutit de-a lungul timpului să manifeste în plan literar, muzical, coregrafic etc., tot ceea ce i-a frământat într-un fel sau altul. De aceea, orice efort îndreptat în direcția conservării valorilor folclorice ce stau la baza însăși a culturii poporului nostru este nu doar bine venit, ci – ne-o dovedește actualitatea – chiar necesar.
Amplul volum al criticului și profesorului Andrei Moldovan, „Literatura tradițională din Nord” (Editura Charmides, Bistrița, 2017) este un astfel de indice al profunzimii creatoare a poporului nostru, el fiind în același timp un document folcloric amplu ce-i atestă posibilitățile nelimitate de a-și exprima trăirile într-o manieră estetică a țăranului român.
Nu insist asupra poveștii felului în care a luat naștere acest volum. Aș sublinia însă faptul că pentru ca el să vadă lumina tiparului a fost nevoie de aproximativ 300 de culegători și 700 de informatori. Sunt numere care impresionează, dar ele certifică seriozitatea demersului, precum și exhaustivitatea cu care Andrei Moldovan a reușit să întocmească această culegere, ea constituind din multe puncte de vedere un veritabil tezaur de limbă și expresivitate poetică veritabilă.
Parcurgând cele trei volume care compun culegerea la care fac aici referire, se poate sesiza un puternic aspect moral al acestor creații. Și, tot așa cum simțul moral este adânc înrădăcinat în comunitățile rurale autentice, în operele artistice el se întrezărește, nu devine un obiect al creației decât în mod indirect. Acest aspect este în mod oportun punctat în „Cuvântul introductiv”: „Erau oameni aspri și sentimentali în același timp. Morala, pentru ei, era precum o religie și o respectau cu strictețe. Ea era dictată de simțul măsurii, de ceea ce se cuvine și ceea ce nu se cuvine. Orice abatere, precum la grecii antici, era considerată un păcat («hybris»), de natură să atragă nu doar pedeapsa divină ci, ceea ce era mai greu de suportat, desconsiderarea și izolarea publică.” (pp. 8-9)
Debutând în carieră ca profesor de limba și literatura română într-o astfel de comunitate izolată, „ce părea coborâtă din Vechiul Testament”, păstrătoare încă a unor valori și a unei expresivități creatoare ce se va fi închegat de-a lungul veacurilor, autorul mărturisește: „Mi s-a părut incredibil să întâlnesc la tot pasul bijuterii poetice produse natural, parcă într-un ritm al respirației. Așa am început să le scriu, ca să nu le uit, pentru că rar îți era dat să întâlnești un asemenea lirism, chiar și în opera marilor poeți. M-a fascinat nu doar comunicarea lirică de mare profunzime, ci și o limbă română arhaică și extrem de bogată, devenită limbă poetică. Tocmai de aceea am fost fidel în notare, încă de la început, ferindu-mă să literaturizez.” (pp. 9-10) Deși susține (cu modestie, așa cum s-a mai spus) că nu este folclorist, o afirmație precum cea de mai sus revelă demersul unui folclorist autentic.
Organizat tematic, în mod oportun, aș spune, volumul acoperă în mare măsură întreaga arie de expresie poetică, ea conținând atât sentimentele ce pot constitui sursă de creație, cât și prilejuri ce țin de organizarea comunităților (de cele mai multe ori însoțite de astfel de manifestări ale ingeniozității poetice): pețitul, nunta, bocetul, satire etc. Se poate observa și în acest context faptul că expresivitatea poetică, era permanentă însoțitoare a omului, de la leagăn până la mormânt.
Fie că au menirea de a înfrumuseța un eveniment cu semnificații și implicații sociale sau sunt manifestări ale unor stări lăuntrice care trebuie exprimate, cântecele din acest volum atestă o largă ingeniozitate poetică a poporului român. Versuri precum acestea „Rabdă inimă și taci,/ Ca pământu care-l calci;/ Fii inimă răbdătoare,/ Ca pământu sub picioare,/ Cât îl calci și nu îl doare” exprimă o interioritate zbuciumată, precum și o inegalabilă abilitate a formulării poetice, pe cât de simplă, pe atât de profundă.
Sigur, astfel de volume, poate tocmai prin frumusețea lor inefabilă, sunt și motiv de mâhnire. Aprope de fiecare dată. Ele revelă, dincolo de palierul splendorii estetice, sentimentul amărăciunii față de ceea ce se pierde sau doar se deteriorează.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5