alp

Tiha Bârgăului, cuprinsă în programul guvernamental „O masă caldă”. Mâncarea, doar tipărită în Monitorul Oficial

Din această toamnă, nu mai puţin de 415 elevi de la Şcoala Gimnazială Tiha Bârgăului ar fi trebuit să beneficieze de o masă caldă sau un pachet alimentar în fiecare zi, în perioada desfășurării activității didactice. Guvernul a aprobat încă din luna august ordonanţa de urgenţă privind aprobarea Programului naţional de acordare a unui supliment alimentar sub forma unui pachet alimentar sau a unei mese calde pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat. De atunci, nu s-a mai aflat nimic.

         „Noi am aflat din presă că am fost incluşi în acest program, dar nu am primit nimic oficial. Nici înainte, nici după, nici la primărie, nici la şcoală. În momentul de faţă, nu vine nici laptele şi cornul”, ne-a declarat primarul comunei Tiha Bârgăului, Vasile Şut.

Între timp, autorităţile locale au găsit resursele necesare pentru asigurarea unei mese calde pentru copiii care frecventeată Centrul educaţional-cultural de la Tureac. Este vorba despre aproximativ 70 de copii, de etnie romă sau provenind din familii cu o situaţie economică precară, care după finalizarea cursurilor primesc o masă caldă şi apoi sunt ajutaţi  la pregătirea temelor, beneficiază de consiliere psihologică, formarea abilităților personale, logopedie, activităţi recreative.

„Am încheiat un contract cu o firmă de catering, fiind adusă mâncare pentru aproximativ 70 de elevi. Am alocat bani de la bugetul local, pentru a putea continua acest proiect pentru încă 5 ani, aşa cum ne-am asumat prin contracul de finanţare”, ne-a explicat primarul Vasile Şut. Cheltuielile nu sunt puţine, anual fiind nevoie de circa 300.000 lei pentru asigurarea mesei calde de la prânz, pentru rechizite etc., plata cadrelor didactice etc.

Primăria comunei Tiha Bîrgăului a derulat în perioada 25.11.2014 – 24.03.2016 proiectul „Centrul educaţional – cultural pentru cetăţenii de etnie romă şi cetăţenii nevoiaşi din comună”, proiect finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-2014 și Administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, cod PEL 059. Valoarea proiectului se apropie de 900.000 lei, din care peste 100.000 lei au reprezentat cofinanţarea locală, 15% din finanţarea nerambursabilă, iar aproximativ 700.000 lei este Grantul SEE. 

.

Comentarii

26/10/16 10:30
alina

PROIECTUL LUI DOLOGA NU A VOSTRU....VOI...PUNETI MANA SI CITITI LEGEA...SI CAND MAI DATI INTERVIURI SPUNETI CAND A FOST ACCESAT PROIECTUL...ADICA ANUL 2014-2015....NU VOI ATI FACUT....!!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]