alp

Tineri condeieri în Tabăra de la Muncel

Alexandra Mânzat, clasa a IX-a Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița

În perioada 16-21 iunie, elevii premiați la faza națională a Concursului de creație literară „Tinere Condeie”, printre care se numără și cinci elevi din județele Mureș și Bistrița-Năsăud, care au format o echipă, au fost chemați în Tabăra de la Muncel, județul Iași, ducând cu ei mult entuziasm și talent.
Elevii Cătălin Șuteu (Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” Târgu Mureș, profesor Gabriela Iliescu), Elena Ciot-Monda (Școala Gimnazială Josenii-Bârgăului, profesor Veronica Bălan), Maria Pop (Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Bistrița, profesor Roxana Kovacs), Alexandra Mânzat (Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița, profesor Alina Molnar), Emilian Horea (Palatul Copiilor, Bistrița, profesor I.S.N.), însoțiți de Ionela-Silvia Nușfelean, profesoara cercului de creație literară de la Palatul Copiilor, Bistrița, au pornit, în dimineața de 16 iunie, spre Tabăra din Muncel, unde au fost așteptați de doamna profesoară Mihaela Hură, coordonatoarea secundă a Taberei. Dintre aceștia, Elena și Alexandra au participat cu proză, iar ceilalți cu poezie.
În cadrul Taberei, condeierii au lecturat în cadrul unor cenacluri creațiile câștigătoare. Tinerilor li s-a dat șansa de a-și exprima opiniile și de a face observații utile, spiritul critic al acestora fiind apreciat de profesorii participanți, implicați în dezbateri. La unul dintre ateliere, s-a creat și un amplu poem comun. De asemenea, Petre Crăciun, coordonatorul principal al Taberei și președintele juriului Tinere Condeie, faza națională, a premiat laureații și profesoarele participante cu diplome și cu Antologia Concursului de creație literară pentru elevi Tinere Condeie, ediția 2017, apărută la Editura Zorio. Revista „Regatul cuvintelor”, al cărei director este chiar scriitorul Petre Crăciun, a stârnit curiozitatea, în paginile publicației semnând materiale și scriitorii: Ana Blandiana, Alex Ștefănescu, Mihai Șora, Arcadie Suceveanu, Horia Gârbea, Radu Vancu etc. S-a prezentat și Revista bistrițeană „Mișcarea literară”, nr 1/ 2018, număr cu un dosar de autor Irina Petraș, în care Emilian Horea a semnat un grupaj de poeme, la rubrica Debut/ Cei care vin.
Excursia spre/ în orașul Iași a constituit o parte importantă a acestei experiențe, elevii având oportunitatea de a vizita atât Casa Memorială a lui Vasile Alecsandri de la Mircești, cât și Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău, Parcul Copou și Teiul lui Mihai Eminescu, Sala Pașilor Pierduți și Catedrala Metropolitană.
În tabără, s-a desfășurat și un concurs de creație literară pe două teme, la gimnaziu – „colonizarea unei planete”, iar la liceu – „Lumea din capsula mea”. Câștigătorii acestui concurs au primit două trofee, Trofeul „Tudor Opriș”, după numele celui care a înființat acest concurs de creație literară, și Trofeul „Regatul cuvintelor”, după numele revistei, și premii speciale ale juriului național. Printre cei care au câștigat, se regăsesc și Elena Ciot-Monda de la Școala Gimnazială Josenii Bârgăului, cu trofeul „Tudor Opriș” și Cătălin Șuteu, de la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu”, Târgu Mureș, cu Premiu Special. O performanță deosebită!
S-au creat legături, s-au pus la cale proiecte de colaborare interjudețene. Cu o tradiție de mai bine de 50 de ani, Concursul Tinere Condeie se organizează în fiecare an, și, de ani buni, Tabăra de creație de la Muncel e asaltată de elevi pasionați de scris.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]