Tineri şi neliniştiţi pe drumurile judeţului

Unii şoferi nu au nicio reţinere să se urce la volan, chiar dacă ştiu că actele maşinii nu sunt în regulă, au permisul reţinut sau, mai grav, au consumat alcoool. Fiind zi de marţi, cu câteva ceasuri rele, mulţi au avut şi ghinionul să fie depistaţi în trafic de poliţiştii rutieri.

Astfel, P.C. de 21 ani din Bistriţa a fost prins în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizaţie de circulaţie provizorie a expirat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. “Susnumitului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Cercetările continuă de către Biroul Rutier”, transmite IPJ BN.

La Şieu, pe DJ 154, poliţiştii au depistat-o în trafic pe A.F. de 23 ani din Petriş, în timp ce conducea un autoturism, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. Domnişoara a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest dosar, cercetările se efectuează de Postul de Poliţie Şieu, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de neînmatriculat.

Un conducător auto din Braşov a dat dovadă şi de mai mult tupeu. Poliţiştii l-au depistat pe DN 17 pe G.A. de 35 ani din Braşov care conducea o autoutilitară, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi având permisul de conducere reţinut.Celui în cauză i s-au recoltat două probe biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate de Poliţia Beclean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]