Tinerii social-democraţi organizează marşul caritabil “Deschide-ţi sufletul de Crăciun!”

Aproximativ 300 de colindători, coordonaţi de profesorul coregraf Adrian Alexandru Paşcu, vor participa mâine la un marş caritabil, denumit „Deschide-ţi sufletul de Crăciun”.

„Grupurile de colindători de la ansamblurile folclorice Baladele Bistriţei, Codrişorul, Roua Călimărilor, Dor Someşan şi din rândul Organizaţiei TSD Bistriţa-Năsăud se vor întâlni, la ora 16:00, în parcarea magazinului Kaufland, situat pe Bulevardul Independenţei. Plecarea se va face până la ora 16:30.

Marşul se va desfăşura pe traseul Bd-ul Independenţei - strada Gării - Bd-ul Decebal - strada Andrei Mureşanu - strada Năsăudului - strada General Grigore Bălan - strada Bistricioarei - Piaţa Petru Rareş - Pietonalul Liviu Rebreanu - Piaţa Centrală”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD BN.

Pe tot parcursul marşului, persoanele binevoitoare vor putea dona colindătorilor diverse produse, care vor fi dăruite de către organizatori la căminele de bătrâni şi copii din judeţ, precum şi altor cazuri sociale identificate. Nu se acceptă bani, doar produse (haine, alimente, jucării etc.). Toţi cei care doresc să se alăture colindătorilor şi să-i însoţească pe parcursul marşului sunt bineveniţi. Participanţii sunt rugaţi să fie îmbrăcaţi în costum popular şi să aibă cu ei un felinar şi o trăistuţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5