Ţintaşul priceput şi cel nepriceput sau despre o posibilă răzbunare a animalelor (3)

Austro-Ungaria se pregăti de război, dar teama de o intervenţie a Rusiei ţinu lucrurile pe loc o vreme. După ce fu consultat ”fratele mai mare -Deutschland”- războiul se afla în faţa uşilor. Aceasta a fost „scânteia” care a aprins butoaiele cu pulbere ale Europei. Apoi ştiţi preabine, a fost marele şi cumplitul măcel mondial, căruia i-a rămas numele de „Marele Război”, dar nu pentru multă vreme, fiindcă după numai douăzeci de ani, va izbucni un alt război, încă mai devastator şi atunci oamenii le-au pus în ordine, numindu-le: Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial.
Ciudat lucru este însă dacă vom privi personalitatea arhiducelui asasinat de Gavril Prinkipo, care era –cum ziceam- un ţintaş nepriceput. Franz Ferdinand era socotit un om deosebit. luminat, progresist, viitor împărat, moştenitor princiar care voia să facă din „închisoarea naţiunilor” o construcţie de tip federal, în care să nu mai existe asuprirea popoarelor la aşa proporţii (vreo unşpe naţii la număr). ( În Regatul României, scriitorul Ioan Slavici a susţinut această idee a arhiducelui austriac de imperiu dintr-o confederaţie de state şi avea să fie pus la închisoare de autorităţile de la Bucureşti.) Arhiducele Franz Ferdinnand era cu totul opus închistării şi încăpăţânării conservatoare a tatălui său, împăratul Franz Joseph. Moştenitorul tronului imperial era şi un bun familist; îşi adora soţia, pe frumoasa Sophie şi spunea adesea: „Ea este lucrul cel mai bun care mi s-a întâmplat în viaţă.” Deci un om cu mari calităţi şi în care foarte mulţi îşi puneau speranţele. Cum de i s-a putut întâmpla ceea ce am văzut? Este vreo motivaţie sau trăim într-un teatru al absurdului, cum credeau Camus, Sartre şi toţi existenţialiştii?
Arhiducele Franz Ferinand era –trebuie s-o spunem- şi un mare vânător, pe lângă firea sa aspră, tipicară, prusacă şi nu permitea nimănui să-i calce pe uriaşul domeniu al castelului de la Knopstock. Arhiducele trăgea cu înverşuare împotriva a tot ce mişca pe domeniul său, iar paznicii îi avertizau cu spaimă pe intruşi: „Aveţi mare grijă, că arhiducele vă poate împuşca dacă mai călcaţi pe aici.” (Asemenea obiceiuri mai aveau şi alţii ca el, fiindcă în copilăria mea, părinţii îmi povesteau despre un proprietar de domeniu de la Cristur-Şieu, care îşi dotase paznicii cu gloanţe de sare. Nu omorau, dar provocau răni foarte dureroase.)
Arhiducele făcea prăpăd între animale. Dezastrul pământului: 5.000 de trofee de vânătoare -cerbi şi ....peste două sute de mii de vietăţi mai mici: păsări, vulpi, capre sălbatice. Să vă ferească Dumnezeu să fi fost dumneavoastră vulpe, cerb, cioară pe domeniul lui. Împuşca cu nemiluita. Sărmanele vietăţi! Multă lipsă de milă faţă de nevinovatele cuvântătoare! Oare acesta este omul ideal căruia i-a dat Dumnezeu stăpânire peste pământ şi peste mări şi păsările cerului? El s-a dovedit un tiran sângeros peste oamenii simpli şi peste vieţuitoare, nu un stăpân iubitor şi înţelept. Nu cred că lui Dumnezeu i-a fost indiferentă această cruzime faţă de bietele animmale, dovedită de arhiducele Franz Ferdinand, căci El toate le ştie şi fără de ştirea căruia nu cad nici măcar două sărmane vrăbii, cum ne zicea Dommnul IISUS.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5