Tipuri de ventilatoare şi întrebuinţarea acestora

Datorită încălzirii globale, fenomen ce s-a accentuat incredibil de mult în ultima vreme, oamenii au trebuit să se adapteze la diferențele de temperatură și să creeze aparate specifice care să remedieze măcar parțial problema.

            Pentru că în vederea realizării unei aparaturi atât de complexe a fost nevoie de foarte multă muncă, numai cei care s-au încadrat cu adevărat din punct de vedere al cunoștințelor acumulate în domeniul electronic au putut concretiza ceva demn de cumpărat.

            Una dintre companiile de renume care se ocupă cu furnizarea echipamentelor de ventilație industrială și climatizare este PRO VENT, o societate cu vastă experiență in domeniu, ce activează pe piața din România.

            Aceasta pune la dispoziția clienților o gama variată de servicii profesioniste menite să facă viața oricui mult mai ușoară. Toţi cei care au beneficiat deja de avantajele acestor articole, le recomandă cu drag.

            În curent nu mai este permisă comercializarea produselor ce nu trec prin verificare. Din acest motiv, absolut orice ventilator, precum şi toate accesoriile comercializate se creaază după normele impuse, la cele mai stricte standarde. In privinţa producţiei, aceasta trebuie, de asemena făcută în conformitate cu toate reglementările, fiind neaparat necesară garanţia calităţii sistemelor şi controlul amănunţit al acestora.

            Ce includ serviciile de ventilaţie Pro Vent?

            Atât materialele utilizate, cât şi componentele standardizate ale ventilatoarelor ce se comercializează, dispun de aceleaşi protecţii şi standarde, precum şi de certificate de calitate relevante. Compania aceasta pune la dispoziţia tuturor clienţilor diverse tipuri de ventilatoare: de tubulatură, de perete, axiale, în linie, de acoperiş, antiex; dar şi echipamente de ventilaţie pentru mediile corozive, ventilatoare portabile, perdele de aer, unităţi de climatizare şi recuperatoare de căldură.

            Principalul ram de ventilator tubulatură promovat pe site-ul www.pro-vent.ro, se împarte în patru serii: seria tub, seria minitub, seria MBC-MBR şi cea In-Novo.

Prima face referire la ventilatorul centrifugal de extracţie. Acesta este folosit în instalarea între tuburi şi favorizează montajul în linie. Ventilatoarele din seria tub sunt recomandate, în special, pentru a fi instalate pe tubulatura care dispune de puţine secţiuni.

Design-ul acestora permite să fie puse atât la începutul, la mijlocul, cât şi la sfârşitul instalaţiei. Caracteristicile reprezentative ale acestui tip de ventilator sunt următoarele: debite cuprinse între 300mc/h şi 1900 mc/h, iar diametrele tubului situându-se între 100 Ø şi 315 Ø.

            În ceea ce priveşte ventilatorul centrifugal de extracţie din seria mini tub, acesta este foarte asemănător cu celălalt, cu unele schimbări de trăsături. Diametrele tubului sunt între 100 Ø şi 120 Ø şi debitele, de data aceasta vor fi cuprinse între 130 mc/h şi 190 mc/h, prezentând o diferenţă vizibilă. Referitor la construcţie, acesta este confecţionat din termoplastic ABS şi prezintă calităţi excepţionale. Motorul acestui tip de ventilator centrifugal este monofazat pre-gresat pentru funcţionarea de foarte lungă durată.

            Un alt tip de ventilator este cel din seria MBC-MBR. Acesta se distinge de celelalte două prin trăsăturile specifice. În ceea ce privește această categorie de ventilatoare centrifugale, se cunoaște faptul că dețin un profil redus, iar motorul are rotor extern.

            Montajul se poate realiza în linie. Disponibilitatea acestuia este distinctă, putându-se realiza prin absorbție sau prin refulare circulare și rectangulare.

            De asemenea, și modul de aplicare al acestui tip de ventilator se realizează într-o manieră diferită. Pro Vent le recomandă clienților săi folosirea sistemului în aplicațiile care au instalații pe tubulatură. Este indicat acest lucru pentru că rolul seriei MBC-MBR este de a oferi presiuni ridicate.

            Întrucât cele mai multe sisteme de ventilație dau bătăi de cap, iar majoritatea persoanelor întâmpină dificultăți atunci când trebuie să le instaleze, Pro Vent s-a asigurat că niciunul din clienții care vor apela la serviciile lor nu vor avea o astfel de problemă. Poziția de instalare prezintă o flexibilitate ridicată și, de asemena, dispune de posibilitatea de a regla numărul de turații a motorului.

            Pentru că foarte multe persoane se ghidează după caracteristicile sistemului atunci când au de achiziționat unul, este ncesar ca pe instrucțiuni și modul de utilizare să fie precizate toate datele privitoare la dimensiuni sau alte aspecte ce poate prezenta interes.

            Ventilatorul în discuție are carcasa confecționată dintr-un material rezistent, numit oțel galvanizat. Aceasta este una dintre caracteristicile care are o importanță majoră deoarece în funcție de material, poate rezista mai mult sau mai puțin.

            Un alt aspect ce prezintă interes este dimensiunea și detaliile legate de debite. Așadar, acest model de ventilator are diametrul tubului între 100 Ø și 400 Ø sau, în cazul profilului rectangular, dimensiunile sunt de 40x20 și 80x50. Debitele variază între 350 mc/h și 10.000 mc/h.

            Rotorul are palele curbate spre înapoi, iar acestea, la rândul lor, sunt confecționate din oțel galvanizat. Motorul care are atașat un rotor extern IP 44 sau IP 55 permite utilizatorilor să dețină controlul asupra vitezei.

            Atât seria MBC, cât și cea MBR, dispun de o fișă tehnică care poate fi vizualizată în cadrul rubricii destinată acestor tipuri de ventilatoare pe www.pro-vent.ro.

            În următoarea serie, și anume IN-NOVO, se încadrează ventilatoarele pentru debit mixt, care dispun de montajul în linie.

            Principalul avantaj pe care îl prezintă este faptul că sunt silențioase și nu produs un zgomot ce deranjează. Acestea au o performanță ridicată și un profil redus. În ceea ce privește design-ul, acesta este unul compact.

            În conformitate cu S.N.S (Serrated Novovent Concept) în alcătuirea acestora intră palele zimțate pentru debitul mixt și cu canale de ghidare. Ventilatoarele din seria IN-NOVO cu profil redus sunt recomandate a fi instalate în aplicații cu spații restrânse. Ca și ventilatoarele din seria menționată anterior, și acestea dispun de opțiunea de a fi utilizate cu timer.

            Diametrele sistemului sunt între 100 Ø  și 315 Ø, iar debitul se încadrează între 190 mc/h și 4900 mc/h. Un aspect foarte avantajos îl prezintă motorul care este monofazat cu două viteze. Locul în care este amplasată cutia electrică este partea laterală a aparatului de ventilație.

            Nici materialul din care este confecționat nu este un lucru ce trebuie neglijat, acesta fiind făcut din termoplastic. Ventilatorul prezintă un design extrem de eficient și este robust. Pentru a realiza o instalare pe tubulatură facilă, IN-NOVO dispune de absorbție și refulare telescopică. Placa de suport este fixată în mod independent pe suprafața placă, cu ajutorul a patru șuruburi.

            Toate acestea sunt foarte detaliat prezente pe site-ul companiei Pro-Vent, loc în care orice client poate beneficia de atenția necesară din partea reprezentanței, precum și de informații care, poate, au fost omise și se doresc a fi cunoscute.

            Spre exemplu, tubul interior al tubulaturii de ventilație cu flexibilitate este compus din o serie de elemente: trei straturi confecționate din aluminiu ce se intercalează cu alte două straturi din poliester și ce sunt lipite cu un adeziv poliuretanic rezistent. Acestea incorporează o spiră făcută din oțel care are rolul de a menține o forma circulară.

            De fapt, izolația propriu-zisă a aparatului constă într-un strat din fibră de sticlă foarte izolat, iar, în ceea ce privește învelișul exterior, care este confecționat din aluminiu, acesta realizează bariera de vapori.

            Pe langă ventilatoarele de tubulatură, după cum s-a mai percizat deja, pe pro-vent.ro sunt expuse si alte tipuri si modele de ventilatoare menite să ușureze viața tuturor.

            O altă categorie expusă pe pro-vent.ro este cea a ventilatoarelor axiale. Acestea, la rândul lor dețin mai multe serii, fiecare având diferite caracteristici, în funcție de care clienții se ghidează și aleg ceea ce li se potrivește cel mai bine.

            Astfel, după dimensiuni și debite, se regăsesc mai multe tipuri de ventilatoare. Seria ROTEX, care este și cea mai utilizată, este compusă din ventilatoarele axiale ce pot fi montate pe perete. Acestea se divid în game largi de aplicații și sunt confecționate din metal, în formă rectangulară. Este destinat folosirii și amplasării în spații largi, depozite, la mașinile și echipamentele industriale.

            Acesta este foarte căutat deoarece este dotat cu motor ce dispune de protecție termică, având o temperatură de lucru care se încadrează între -300 c și până la 700 c.

            Tot în cadrul ventilatoarelor axiale se află și seriile: basic, axitrans, axiplus, axitub, axian și axial. Pentru fiecare dintre acestea în parte, specialișii Pro Vent au expus atât poze reprezentative, ce au rolul de a contura o imagine clară pentru clienți, cât și informații tehnice care ar putea prezenta interes.

            Pentru persoanele interesate, pe pro-vent.ro sunt disponibile și ventilatoarele centrifugale dublu aspirante care au transmisie directă. Aceste sunt echipa cu un rotor ce deține pale curbate spre înainte, care au fost special proiectate pentru a obține eficiență maximă în cadrul unui nivel acustic scăzut.

            Oriunde este nevoie de un ventilator eficient de dimensiuni mici, acest tip de sistem este ideal. Avantajul este că poate fi utilizat și in domeniul civil și în cel industrial.

            Pe lângă toate aceste tipuri de ventilatoare, esențiale pentru un trai ușor, compania aceasta a mai lansat multe altele, fiecare având scopul de a-și duce misiunea până la capăt, fiind caracterizate de durabilitate și rezistență sporită.

            Cei interesați mai pot beneficia de o multitudine de sisteme precum: perdele de aer, ventilatoare carcasate, ventilatoare atex, recuperatoare de căldură, grile și anemostate, ventilatore casnice, de acoperiș, ventilatoare rezistente la foc și multe altele.

            Avantajul ventilatoarelor Pro Vent este acela că pot fi achiziționate la prețuri realiste, acceptabile, accesibile oricărui tip de buzunar. Reprezentanții companiei stau mereu la dispoziția clienților, ajutându-i cu tot felul de informații și detalii care îi pot influența spre a lua o decizie optimă.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]