Titularizare: 200 de candidaţi au obţinut note peste 7! Un candidat fost notat cu 10!

La concursul național de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, în judeţul nostru au fost înscriși și validați 547 candidați. Dintre aceștia, 418 au fost prezenți, 46 s-au retras și 82 au absentat, iar un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

„Statistica notelor obținute de candidații din județul nostru este următoarea: 200 note mai mari sau egale cu 7, reprezentând un procent de 47,85%; 145 note între 5-7, reprezentând un procent de 34,69%; 73 note sub 5, reprezentând un procent de 17,46%. O candidată de la disciplina Limba și literatura română, elemente de pedagogie școlară și elemente de didactică generală aplicate în învățământul primar a obținut media 10”, se arată în comunicatul transmis de inspectorul şcolar Monica Buboly, purtător de cuvânt al IŞJ BN.

Contestațiile se pot depune personal de către candidat, la sediul Inspectoratului Județean, camera 28, în cursul zilei de azi, 17 iulie a.c., până la ora 21,00 și în 18 iulie, în intervalul orar 10,00-15,00.

Rezultatele finale se vor afișa în data de 24 iulie. Repartizarea candidaților pe posturile declarate vacante pe o perioadă nedeterminată se va face în ședința publică din 25 iulie, organizată la Inspectoratul Școlar, începând cu ora 9,00, în ordinea alfabetică a disciplinelor.

            Nota minimă de titularizare este 7, atât la proba scrisă, cât și la proba practică/specială la clasă în profilul postului, iar pentru suplinire este 5.

            Lista posturilor posturilor/catedrelor vacante/rezervate, precum și alte documente specifice, pot fi consultate pe situl isjbn.ro, secțiunea mobilitatea personalului didactic.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]