TNL Bistriţa-Năsăud: Mai avem nevoie de Tineret şi Sport?

Tineretul Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud îşi exprimă nemulţumirea în ceea ce priveşte desemnarea pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului a domnului Marius Dunca. Într-un moment de cumpănă în care se află cele două domenii atât de importante pentru societatea românească, coaliţia care se află vremelnic la guvernare a ales să trimită în fruntea  ministerului de resort o persoană care nu are nicio legatură cu domeniul tineretului şi sportului, mai grav, această persoană fiind demisă de la conducerea instituţiei (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) pe care o coordona în urma tragediei de la Clubul Colectiv din toamna anului 2015.   

După rezultatele sub aşteptări obţinute de către sportivii ţării noastre la Jocurile Olimpice de la Rio desfăşurate vara trecută, pregătirea unui nou ciclu olimpic reprezintă o prioritate pentru cei care conduc frîiele sportului. Implicarea în tot mai mare măsură a politicului în sport, ne-a dovedit, mai ales în ultimii ani, că afectează obţinerea de performanţe, un exemplu fiind recentele alegeri de la şefia COSR când sistemul politic a încercat să îşi impună omul, lucru nereuşit de altfel. Acest lucru trebuie să dispară pe viitor, iar guvernul, prin ministerul tineretului şi sportului, trebuie să adopte urgent reforme, măsuri şi programe care să ducă la revigorarea sportului în România pentru următoarele cicluri olimpice.

În ceea ce-i priveşte pe tineri, aceştia trebuie să beneficieze în primul rând de măsuri de îmbunătăţire pentru plasarea pe piaţa muncii, Pentru ca acest lucru să dea rezultate, bugetul alocat tineretului trebuie să devină o prioritate pentru integrarea tinerilor pe piaţa muncii, pentru a evita creşterea pe viitor a costurilor şi a diminua cât se poate plecarea tinerilor în străinătate după finalizarea studiilor şi nu numai.

         Cu speranţa că toate aceste lucruri se vor implementa, sperăm că în structurile ministerului vor fi cooptaţi oameni competenţi si specialişti care sa ducă la îndeplinire reformele necesare pentru revigorarea domeniului tineretului şi sportului.

    

Cosmin A. Moldovan

Preşedinte executiv

TNL  BISTRIŢA-NĂSĂUD

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5