Top 10 medii de admitere la liceu. Horaţiu Adrian Marţian rămâne primul, cu 10 plin

Ministerul Educaţiei a publicat ierarhia absolvenţilor clasei a VIII-a după media de admitere la liceu. Înscrierea în clasa a IX-a se face fără examen, pe baza mediei de admitere, începând de astăzi până pe 12 iulie, absolvenţii de gimnaziu, împreună cu părinţii, cu ajutorul diriginţilor, vor completa opţiunile în fişele de înscriere.
În intervalul 9-13 iulie, fişele de înscriere vor fi validate, urmând repartizarea computerizată. Depunerea dosarelor de înscriere la care candidaţii au fost repartizaţi, are loc între 21 şi 29 iulie. Media de admitere la liceu are o pondere de 75% din media generală obţinută la Evaluarea Naţională, iar 25% reprezintă media celor patru ani de gimnaziu.
Top 10 pe judeţul Bistriţa-Năsăud este ocupat, în continuare de Horaţiu Adrian Marţian, care are media de admitere 10, după ce a fost singurul elev cu 10 plin la Evaluarea Naţională şi are media de absolvire a celor patru ani tot 10. Urmează Alexandra Ilovan de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” cu 9,93 medie de admitere, iar pe locul III – Robert Raul Borcani de la Şcoala „Ştefan cel Mare” Bistriţa, cu 9,90. Locul IV este ocupat de Dana Simina Pop de la Liceul Tehnologic Târlişua – 9,88, locul V Dorotheea Karina Văcar – Şcoala „Avram Iancu” Bistriţa – 9,86, locul VI Emanuela Viorica Harosa – 9,85 şi locul VII – Iulia Ionaşcu tot 9,85, ambele de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa, locul VIII – Angela Emilia Bureacă de la Şcoala „Florian Porcius” Rodna – 9,82, aceeaşi medie având şi Vlad Mureşan de la Colegiul „Andrei Mureşanu” Bistriţa şi Alexandru Dan Cantor, tot de la Şcoala Gimnazială Rodna.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]