Toţi aparţinem Dumnezeului nostru (2)

Apropiaţii lui Hitler măsturiseau că mai ales spre finele războului, acesta începuse să aibă momente de panică, ca şi cum o fiinţă misterioasă i-ar fivenit în preajmă şi care-l înspăimânta. „El iar a fost aici!”- murmura adesea, Fuhrerul, cu spaimă. Se ştie că în preajma morţii, duhurile –după cum ne-am trăit vieţile, îngeri sau demoni- se apropie de om. Vor să-i ia sufletul în stăpânire. Deşi nu era pe patul morţii, Hitler simţise sau chiar văzuse duhul malefic ce îndrăznise să se apropie de el aşa de mult.

Toate acţiunile criminale ale conducătorului Reichului- hecatomba de morţi din lagăre şi de pe front, teribilele dezastre- n-au fost pornite dintr.o dorinţă expresă de a face răul, ci pentru un bine restrictiv: pentru poporul german. Restul putea să piară, fiind devalorizaţi. Crezând că face binele, un bine suis-generis, şi-a anesteziat conştiinţa şi a făcut ceea ce ştim că a făcut. La fel se întâmplă în cazul unui simplu răufăcător, a unui banal hoţ, ca şi în cazul unui om de stat. Toată diferenţa constă în locul unde se află, oportunităţile de care dispune.

Şi totuşi, vine un moment cândconştiinţa se trezeşte din acest somn al morţii şi acuză necruţător fiinţa pentru cele săvârşite. Acesta este pragul infernului. Cine mai poate afla cărare spre HRISTOS, poate fi salvat, dar dintr-o asemenea împietrire, a unei vieţi in integrum, desprinderea e dificilă sau chiar imposibilă fără o fărâmă de voinţă şi de un puternic ajutor de sus.

Dacă s-ar fi recunoscut ca agent clar a celui rău, Hitler s-ar fi bucurat că-i vine stăpânul, inspiratorul, potrivnicul. N-ar fi tremurat la apropierea lui. dar el s.a înspăimântat, cuprins de groază. De ce? Fiindcă toţi suntem ai lui Dumnezeu, Ziditorul nostru, numai că faptele noastre ne pot duce în stăpânirea întunericului

Câtă grijă trebuie să avem de sufletele noastre nemuritoare!!

Doamne, Atoateţiitorule, cel ce îndreptezi paşii omeneşti, nu ne lăsa în ghearaneadormitului vrăjmaş! Fă să răsune în conştiinţele noastre dintru început trâmbiţa conştiinţei, ca trezindu-ne din somnul morţii să ne împotrivim răului, „duhurilor întunericului”, care „asemenea unui leu răcnind caută pe cine să înghită”, cum zice dumnezeiescul Apostol Pavel.