Tradiţia, păstrată la Căianu Mic

Sărbătoare mare la Căianu Mic. Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local Căianu Mic au derulat cea de-a şasea ediţie a „Zilelor comunei Căianu Mic”. Vechiul obiceiuri agrar „Înstruţatul boului”, a fost pus şi de această dată în scenă, de către tinerii din localitate. Alaiul a fost aşteptat de oficialităţi în curtea primăriei, amintind aici pe viceprimarul Gheorghe Retegan, primarul din Beclean Nicolae Moldovan, directorul CJC BN, Florin Vasile Şomlea, preotul Alexandru Gherghel, cunoscutul artist Alexandru Pugna, fiu al satului, iniţiatorul şi coordonatorul acestor manifestări. Programul folcloric a fost susţinut în faţa unui public numeros, la Căminul Cultural, de Grupul Folcloric „Mioriţa” din localitate, care a prezentat un obicei de nuntă, ansamblul folcloric „Ardealul” din Cociu şi ansamblul profesionist „Dor Românesc” al CJC BN, cu soliştii Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Mirela Petruş, Anuţa Motofelea, Cristina Retegan, Nicolae Cioancă, Veronica Bălan. În fiecare an Alexandru Pugna invită colegi de cântec din alte zone ale ţării, anul acesta susţinând un concert extraordinar artista Maria Dan Golban.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]