A trăi frumos la Gledin

Luminița CORNEA

În satul Gledin, județul Bistrița-Năsăud, la Centrul Cultural-Ortodox „Sfântul Pahomie”, se trăiește frumos. Am constatat și noi cei 80 de participanți la Tabăra de creație „Baladele verii”, ediția I, 24-28 iulie 2013, organizată de instituții culturale din două județe, Mureș și Bistrița-Năsăud, iar cu participați din mai multe județe, la cele două adăugându-se Covasna, Harghita și Brașov. Toți ne-am simțit minunat în satul ocrotit de Sfântul Pahomie, născut în anul 1674, în acest sat.
Preotul paroh din Gledin Ioan Titieni a avut o extraordinară inițiativă creștină de a organiza un asemenea centru cultural-creștin-ortodox, sub patronajul Sfântului născut la Gledin. Clădirea oferă toate utilitățile. Capela „Sf. Pahomie” se încadrează minunat în spațiul din apropierea măreței biserici. Cu bucurie, am remarcat, în pictura interioară a bisericii, grija de a fi zugăvită întreaga istorie a localității Gledin, începând cu istoria știută, prima atestare documentară a satului aflat pe domeniul voievodului Gelu. Față în față cu figura acestui voievod se află imaginea domnitorului Petru Rareș, cel care a construit mânăstirea Ruga, pe teritoriul satului, răsplătind astfel pe păstorii gledinari care l-au ajutat să fugă la Ciceu.
Un loc special, pentru închinare, în biserică este rezervat Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie plecat din Gledin, mai întâi fiind viețuitor la lavra Neamțului, apoi ctitor al schitului Pocrov, Episcop al Romanului (1707-1714), iar spre sfârșitul vieții a pornit în pribegie la Kiev, oprindu-se la Lavra Pecerska, unde a trecut la cele veșnice, în anul 1724. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2007. O altă imagine din biserică, legată de istoria Gledinului, este aceea de pe peretele dedicat ctitorilor, a Mitropolitului Iacov Stamati (1749-1782), nepot al Sfântului Pahomie, ajuns Mitropolit al Moldovei. Cum să nu fie binecuvântat de Dumnezeu satul Gledin!?
Considerăm că nu se putea alege un mai bun loc pentru desfășurarea Taberei de creație „Baladele verii” decât într-o asemenea atmosferă încărcată de istorie și spiritualitate. Cele trei secțiuni: pictură – icoane pe sticlă (coordonator prof. Daniela Friciu), terapii complementare (coordonator Angela Socolean) și creație literară-poezie (coordonator poetul Nicolae Băciuț) mi-au trezit de la început curiozitatea de a participa la toate. Cam greu, timpul fiind limitat. Pentru prima dată, am realizat o icoană pe sticlă, a Sfântului Gheorghe, doar veneam din orașul Sf. Gheorghe. Satisfacția este deosebită când privești icoana înrămată deja și gândești că este munca ta, însă uiți, în acele momente, că fără ajutorul profesoarei Daniela Friciu nu realizai nimic. Emoții deosebite au avut autorii, în ultima zi, la biserică, după Sf Liturghie, când toate icoanele au fost sfințite și când au fost răsplătiți cu diplome.
La secțiunea Creație, condusă de poetul și editorul Nicolae Băciuț, desfășurată în paraclisul Sfântul Pahomie, unde a avut loc și vernisajul expoziției de icoane „Drumul crucii” realizată de artiști profesioniști coordonați de pictorul Marcel Nasta. Domnul Nicolae Băciuț în calitatea sa de director al Direcției Județene pentru Cultură Mureș a oferit diplome pentru volumele realizate de cei prezenți și lansate în cadrul Taberei. Din județul Covasna, au primit diplome poeta Mihaela Aionesei pentru volumul Anotimp (i)legal – lumina, cercetătorul Al Surdu pentru volumul Publicistica Mitropolitului Nicolae Colan. Bucuria mea a fost să fiu premiată pentru volumul de curând apărut, la Editura Nico, În lumina munților. Fragmente de spiritualitate românească. Fiecare dintre creatorii participanți și-au prezentat volumele și impresiile despre atmosfera specifică taberei, despre creația contemporană în general. Recitalul de poezie al poetului Nicolae Băciuț a cucerit spectatorii. Aplauzele binemeritate au confirmat pe deplin talentul de recitator. Desigur asemenea evenimente sunt așteptate cu drag și cu bucurie de cei interesați, de cei dornici de evadare într-un mediu spiritual de adevărată cultură.
Menționez, în acest context, ultima zi a taberei, ziua de duminică, când participanții au luat parte la Sfânta Liturghie în tradiționale costume populare, încât întreaga biserica era îmbrăcată de sărbătoare. Doamna Sorina Bloj, sufletul organizării și desfășurării Taberei de vară „Baladele verii”, în măiestrite cuvinte a mulțumit tuturor, inclusiv sătenilor care au găzduit participanții. Părintele Ioan Titieni a sfințit icoanele realizate în secțiunea pictură de icoane și s-au înmânat premii pentru toate secțiunile. Sentimente deosebite am trăit cu toții, ascultând cele două pricesne interpretate cu har și deosebit talent de tânăra Loredana Toma, fiica gazdei mele din Gledin, studentă la Conservatorul din Cluj-Napoca. Prin urmare, Gledinul are și astăzi oameni talentați care pot duce numele satului în lumea largă.
Tabăra s-a încheiat cu sentimentul nostalgiei că timpul a trecut mult prea repede, dar cu speranța reîntâlnirii la ediția a doua. Faptul că am cunoscut oameni noi, că am realizat o comuniune sufletească pe baza tradițiilor populare, a culturii și spiritualității românești înseamnă foarte mult. Înseamnă că la Gledin se trăiește frumos. Minunat! Mulțumiri tuturor celor care s-au implicat cu dragoste ca toți să ne simțim bine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]