Traian Ogâgău: Când am să iau prima decizie greşită faţă de sângeorzeni, îmi voi da demisia

            Aflat în plin scandal şi într-o tentativă de demitere, primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, consideră că se află în centrul unui puci. Vă reamintim că aproape 3000 de sângeorzeni au adresat o cerere de suspendare din funcţie şi organizarea unui referendum pentru demiterea primarului de pe Someş. Motivele sunt, în viziunea edilului, nerealiste, acesta declarând: ”Dacă motivele ar fi reale, ar trebui să fiu inchis, nu în libertate”.

            În ceea ce priveşte cele aproape 3000 de semnături, edilul sângeorzean are serioase dubii.  “Cred că oamenii nu au ştiut ce semnează, unii au crezut că semnează pentru construirea punţii, alţii împotriva capelei… De asemenea, mulţi dintre cei care se regăsesc pe liste sunt plecaţi din ţară, iar semnăturile seamănă foarte mult între ele. Am auzit că s-au dat şi bani, dar nu sunt sigur, sunt doar zvonuri”, ne-a declarat acesta.

           Despre demitere, Traian Ogâgău consideră că este vorba despre un grup de interese supărat că a fost spart "cuibul".  "Au văzut că se munceşte şi nu le place, în plus e vorba de un grup de interese care nu îşi mai poate face de cap pentru că le-am spart cuibul. Dacă se va ajunge la referendum, se va crea un precedent periculos şi orice primar va fi în pericol de a fi demis din a doua zi de mandat”, a  mai spus primarul din Sângeorz Băi. 

             Ogâgău a trimis o solicitare către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a se edifica cu privire la procentul celor care trebuie să se prezinte la urne pentru validarea referendumului, dacă acesta va avea loc. Oricum edilul din oraşul staţiune este decis ca în cazul unui aviz favorabil asupra cererii, să o conteste pe toate căile de atac posibile.

            În perioada următoare, primarul sângeorzean este decis să scoată pe piaţă un ziar al sângeorzenilor de pretutindeni pentru a prezenta “exact ceea ce a găsit în Primărie şi ceea ce este acum”

            Primarul Traian Ogâgău a ţinut să precizeze sângeorzenilor şi nu numai care sunt proiectele la care munceşte administraţia locală:

 

Nr. crt.

Localitate

Denumire proiect

Stadiul derularii proiectului (depus, in curs de aprobare, finantat, in procent % de )

Sursa de finantare (programele operaționale)

1

Cormaia, Sîngeorz-Băi

Scoala P+1E cu 9 Sali de clasa si anexe, în Cormaia

Neaprobat, se redepune la rectificare bugetara noiembrie

PNDL

2

Sîngeorz-Băi

Modernizare Strazi  în Orașul Sîngeorz-Băi

Neaprobat, se redepune la rectificare bugetara noiembrie

PNDL

3

Sîngeorz-Băi

Reabilitare Trotuare cu acces auto și mobilier stradal în  oraș Sîngeorz-Băi

Aprobat, incep lucrarile

PNDL

4

Sîngeorz-Băi

Modernizarea Infrastructurii Rutiere Forestiere în Orașul Sîngeorz-Băi.

Aprobat, incep lucrarile

AFIR

5

Sîngeorz-Băi

S.O.S (Satul-Orasul-Statiunea) Aqua Primus

Redepunere final de septembrie

POR axa 7, prioritate 7.1

6

Sîngeorz-Băi

Construire bazin de inot didactic-scolar in Orasul Singeorz-Bai

Achizitie directa Studiu de Fezabilitate, depunere 2017

CNI

7

Sîngeorz-Băi

Complex sportiv cu teren de fotbal si tribuna acoperita in orasul Singeorz-Bai

Achizitie directa Studiu de Fezabilitate, depunere 2017

CNI

8

Sîngeorz-Băi

Construire si dotare gradinita cu program normal in Singeorz Bai pe strada Republicii

Achizitie directa Studiu de Fezabilitate, depunere 2017

PNDL

9

Sîngeorz-Băi

Construire Gradinita cu program normal – 4 Sali de grupa, strada Mioritei Singeorz Bai

CU reactualizat pentru depunere 2017

Ministerul Educatiei

10

Sîngeorz-Băi

Reconstructie punte pietonala distrusa de inundatii peste Somesul Mare la Singeorz Bai str Arinilor

Aprobat, incepere lucrari

Buget local

11

Singeorz Bai

Centrala Biomasa cladiri publice Singeorz Bai

Centralizare date pentru proiectare faza Studiu de Fezabilitate

POIM axa 6 prioritate 6.1

12

Singeorz Bai

Elaborare Plan Urbanistic General si Regulament Local de Urbanism

Faza de proiectare

Buget Local +Consiliul Judetean

13

Singeorz Bai

Achizitie Utilaj, Buldoexcavator

Elaborare Memoriu Justificativ

Grupul de Actiune Locala LIDER Bistrita Nasaud

 

 

Comentarii

04/10/17 22:14
O consateanca

EU cred ca batranii din Sangeorz au votat asa ceva nu au vazut in vremea lui domnu primar Rusu nu sa facut nimik in sangeorzul acela apoi cu celalalt domn primar Vening la fel nimic acum cand avem pe cineva care se mai implica noi consateni ce facem votam ceva aiurea pentru ca in acel Sangeorz au ramas doar batranii multi dintre ei inculti care nu stiu nici macar ce voteaza Ptr Traian Ogagau sa votat cu sloganu IMPREUNA REUSIM unde suntem acum IMPREUNA REUSIM????,Cati ani vor mai urma ca SANGEORZENII sa realizeze ca Ogagau face ceva Ptr binele tuturor MULT NOROC SI PUTERE IN TOT CE TI AI PROPUS SA FACI TRAIANE

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]