Traista cu poveşti

Poveşti din lumea satului scoase din „Traista în pătrăţele” de către Veronica Oşorheian, la Editura Grinta. Poveştile, însoţite de ilustraţia grafică a Luciei Conţan, oglindesc atmosfera unei lumi care încet s-a retras în cărţi. „Uliţa lui Calistraş” descrie povestea clăcilor, atunci când gospodarii ridică case spre un mai bun trai. Printre aceştia şi Calistraş, omul cu un picior mai scurt, care mereu avea replica la el acasă: „Nu-i bai că io-s mai micuţ/ C-am durmit la oi desculţ/ Eu de lucru nu mă tem/ Şi la dragoste mă-ndemn”.
Poveşti interesante derulate de Marea şi Calistraş în viaţa de familie, conturând portretul şugubăţ al oamenilor de pe Ilve. „Din opinci în spuma mării” ne aduce în atenţie alte legende ale locului, cum ar fi cea a Fetei Pădurii, dar şi portretul Veturiei, cea care ajunge pentru prima dată să vadă marea, exclamând „Aici e capătul pământului”. Ajunsă din opinci în spuma mării negre, cu mese îndestulătoare, cu somn obligatoriu la amiază, cu activităţi culturale, fetiţa consideră că a dat peste o lume de poveste. „Toma lui Ianoş” are în prim plan viaţa a patru fraţi orfani – Arsînica, care s-a prăpădit de o boală la plămâni, apoi Zenovia şi Caterina – cu mâinile lor de aur într-ale bucătăriei, dar şi fratele Toma, care trăia într-o lume a lui, însă era un bun meşter în lemn.
„Ana cea străină” este o femeie mărunţică, domoală şi rugătoare, care a ajuns slujnică la Calistraş, fiind salvată de la foc de stăpâni. „Veveriţele” impresionează prin dragostea copiilor acordată acestor vietăţi întâlnite în dealul Drăgotenilor. În „Prima audiţie” radioascultătoarele Veturia şi Arsinica vorbesc despre domnii din radio, dar şi despre întâmplările mai puţin plăcute, cum ar fi găsirea bărbatului în claia cu nutreţi, cu altă femeie. „Vis năzdrăvan” ne povesteşte despre aducerea, de la casa din câmp, a unui pui de viperă pentru a-l creşte precum în poveşti, cu lapte dulce. Mai întâi pitit într-un colţ din şură, într-o cutie, apoi pe vatră, ca să-i fie călduţ şi să nu-i fie urât, puiul ajunge pe lespede, răsfăţându-se la căldura din gura hornului şi apoi să vezi vorbe frumoase din partea mamei. Poate, cea mai frumoasă proză din acest volum este „Mama”, fata măritată la 14 ani, după ce înainte cu doi ani era adoptată de o mătuşă care nu avea copii. La 16 ani l-a făcut pe Ştefănucă, apoi, după rânduială, tot la doi ani mai venea câte un copil pe lume, crescându-i între caier, stative, cuptor şi legănuţ, doinind cum numai ea ştia: „Nani. Nani, pui de dor/ Fruct al ceasului fior/ Pogorât din evul greu/ Oaspe leagănului meu”. Vorbele bune ale mamei, mâncarea împărţită frăţeşte de cei şase copii i-au făcut pe aceştia oameni la casele lor. Impresionează ultimele clipe ale celei care le-a dat viaţă, vorbele de pe patul de spital: „Să nu mă lăsaţi singură. Mi-e teamă”, precum şi privirea de mamă care va rămâne mereu în sufletul copiilor.
O carte frumoasă scrisă, în primul rând, cu pana sufletului.

test2

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]