Corespondenţă din Bulgaria

Trecând Dunărea pe Podul Prieteniei

Mulţi dintre români preferă să-şi petreacă vacanţa în ultima decadă a lunii septembrie, începutul lui octombrie, ofertele pe litoralul străin fiind foarte avantajoase. Pornim spre zări senine pe o ploaie de nedescris, cu speranţa că soarele se va ivi în drumul nostru. Străbatem ţara pe la Mureş, Sighişoara, Braşov, Piteşti, Bucureşti, Giurgiu. O primă constatare ar fi că drumurile nu mai sunt la fel de proaste. Poate, cu mici excepţii între Bistriţa şi Mureş. Se lucrează din ce în ce mai mult la infrastructură şi ar fi culmea să nu se schimbe ceva după 20 de ani de la căderea cortinei comuniste. În Braşov, lângă pădurea Bogata poposim la Hanul Ardealul. Totul este în stil medieval, de la mesajele cavalerilor, atârnate pe pereţi, la armuri, săbii şi chiar meniu. Frumos, mai mişcăm şi noi în ale turismului, îmi zic.

Observ un fel de raft rototor la care se înghesuie excursioniştii. Ce e acolo?, mă întreb. Erau minivederi cu toate obiectivele importante ce pot fi văzute în Braşov, de la Biserica Neagră la Muzeul primei şcoli româneşti, Turnul Alb, Poarta Schei. Braşovul se aseamănă pe undeva cu Bistriţa. Nu pot să nu mă revolt că noi nu avem asemenea cărţi de vizită, care să prezinte în română şi engleză un istoric al obiectivului, o fotografie şi localizarea pe hartă. Ce am făcut noi pentru promovarea Bisericii Evanghelice, simbol al oraşului? Şi-au pus toţi politicienii cenuşă în cap şi au promis marea cu sarea în momentul în care biserica era în flăcări. Au păcălit bistriţenii pentru un amărât de vot. Apoi, pauză. Ne-am ocupat de redeschiderea pietonalului, distrugând şi dramul de frumos de aici. Noroc că ne-au avertizat europenii că ei nu dau fonduri de-a brambura. Peste turn şi prin acoperişul răblăgit plouă. Nu ştiu când vom avea şi noi şansa să fie un ghid turistic în centrul oraşului, care contra a 2 euro, să prezinte turiştilor Biserica, să ai acces în interior, să poţi achiziţiona pliante.

Bistriţa are mult de lucrat la acest capitol. La noi dacă vine străinul nu vede preţuri afişate în euro, la fel cum vezi în alte oraşe mari, nici nu are cine să-l ghideze pentru obiective turistice, pentru că ele nu funcţionează, nici nu are ce suveniruri să ia, pentru că nu avem în comerţ fotografii, cărţi, ceramică sau alte produse cu inscripţia Bistriţa. Să aibă alţii mitul Dracula, mamă ce ar face cu el. Dar să-i lăsăm pe mai marii turismului bistriţean, care sunt în şomaj, şi să ne vedem de drumul nostru. Părăsim ţara pe la Giurgiu. La vamă un control de rutină, un bună seara şi drum bun. Se vede că am intrat în Europa. Nu pot să nu fiu mândru că nici măcar buletinul nu mai este verificat. Suntem liberi să călătorim cu fruntea sus. Trecem peste Dunăre spre fraţii noştri bulgari pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse. Construcţia imensă de oţel a fost deschisă la 20 iunie 1954, şi proiectată de V. Andreev. Podul are 2,8 kilometri lungime, şi este singurul pod peste Dunăre în sectorul de graniţă dintre România şi Bulgaria, restul traficului fiind preluat de feriboturi. Are atât o punte rutieră cu două benzi, cât şi una pentru traficul feroviar, precum şi trotuare pentru pietoni.

Construcţia a durat doi ani şi a beneficiat de sprijinul URSS. Tulburătoare momentele în care treci peste Dunăre. Îţi aminteşti de podul lui Traian, construit de Apolodor din Damasc între primăvara anului 103 oleacă mai la vale. Din nou salutul vameşilor, de această dată bulgari, după care ajungem în oraşul Ruse. Un oraş destul de ieftin, motiv pentru care bucureştenii vin aici la shoping, mai ales pentru electrocasnice. Bulgaria nu m-a impresionat în mos deosebit, se vede că este mult în urma noastră şi în privinţa drumurilor, dar şi a construcţiilor. Traversăm capitala, Sofia, unde ne şi blocăm în trafic. Clădiri vechi, nereabilitate (că tot este la modă cuvântul). Poate vi se pare surprinzător să aflaţi că un apartament într-un bloc nou din oraşul ce numără 1.200.000 locuitori, este undeva în jurul a 40 mii euro, în Bistriţa fiind asemenea locuinţe mult mai scumpe. Puţină istorie nu strică. Astfel aflăm că există urme arheologice care arată că Sofia era locuită acum şapte mii de ani, astfel că este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa. Sofia era la început o localitate tracă numită Sardica. A fost capturată de romani în anul 29 şi devine capitala provinciei Dacia Mediterranea. Distrus de huni în 447, oraşul a fost reconstruit de împăratul bizantin Iustinian I şi renumit Triadiţa.

Cunoscut ca Sredeţ după cucerirea bulgară, a fost redenumit Sofia în 1376. Ocupat apoi de Imperiul Otoman în 1382 devine capitala provinciei turceşti Rumelia. Ocupată de ruşi în 1878 devine capitala Bulgariei independente în 1879. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ruşii capturează Sofia încă o dată şi înlocuiesc guvernul pro-german. Astăzi Sofia este capitală europeană. Şoferul nu zăboveşte prea mult pe teritoriul Bulgariei, ştiut fiind faptul că sunt benzi organizate care opresc autocarele şi fură din ele. Lucru ce ni s-a întâmplat şi nouă la un scurt popas unei colege dispărându-i fără să ştie exact cum, portmoneul. Traversăm Bulgaria cu un gust amar. Nu ştim de ce preferă românii plaja bulgărească. O fi mai ieftină, însă şi hoţiile sunt mai mari. Suntem la graniţa cu Grecia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]