Trei medalii obţinute de atleţii legitimaţi la CSM Bistriţa, la Campionatele Naţionale pentru juniori 1

După două zile pline, Campionatele Naționale de atletism în sală și probe combinate pentru juniori 1 de la București s-au încheiat. Sala de atletism “Ion Soter” a fost din nou plină de bucurii, emoții, lacrimi, încrâncenare și felicitări. Iar eroii de vineri și sâmbătă, 22 și 23 februarie 2019, au fost juniorii 1, sportivii care se pregătesc să preia ștafeta zilei de mâine în atletismul românesc, cei care visează cu ochii larg deschiși și cu inimile pline de încredere la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, scrie Federaţia Română de Atletism. Sportivii legitimaţi la CSM Bistriţa sau cu dublă legitimare au reuşit să obţină trei medalii.

Astfel, Traian Musteaţă, elevul antrenorului Alina Cucerzan, a fost medaliat cu bronz în proba de 1500 metri. Acesta a fost înregistrat cu 4:07.67, un nou record personal. În proba de 800 metri, Traian Musteaţă a fost la un pas să cucerească o nouă medalie de bronz, cu 1:57.63, tot record personal.

Legitimată la CSS Bârlad şi CSM Bistriţa (antrenor Dragoş Mihali), Larisa Talpiş a obţinut locul 1 la 800 metri şi locul 2 în proba de 400 metri, rezultatele sale fiind cu atât mai valoroase pentru că este doar junioare 2. Sebastian Tomoiaga, antrenat de Dragoş Mihali, a încheiat pe 7 cursa de 3000 metri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]