A treia zi de Paști, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a liturghisit în satul natal, la Sartăș. Protopopul Alexandru Vidican, președintele Radu Moldovan, deputatul Bogdan Ivan, în Țara Moților

În a treia zi de Paști, marți, 26 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit în satul natal, Sartăș, Protopopiatul Câmpeni, Arhiepiscopia Alba Iuliei. Ierarhul a fost întâmpinat de numeroși consăteni și tineri îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Cu acest prilej, în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici din Arhiepiscopia Clujului și Alba Iuliei.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Legea ospitalității”, vorbindu-le celor prezenți despre importanța Sfintei Liturghii în viața credincioșilor. Totodată, și-a exprimat bucuria slujirii în satul natal, în cea de-a treia zi de Paști.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal al Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Câmpeni Vale.
La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Vesa a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tututor celor prezenți la sărbătoarea satului.
Slujba a fost oficiată în prezența autorităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși și fii ai satului, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei. Printre cei prezenți s-au numărat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și deputatul Bogdan Ivan Gruia.

“Legea ospitalității- lumea întreagă este Casa Lui Dumnezeu, pe care El ne-a dat-o nouă credincioșilor. Iisus și-a dat trupul și sângele Său, tot nouă. Să ne amintim mereu aceste lucruri sfinte.” -din cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. A treia zi de Paşte, de Marţea Albă din Săptămâna Luminată, am petrecut-o în satul natal, Sartăș, al PS† Benedict Bistrițeanul, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Protopopiatul Câmpeni, Arhiepiscopia Alba Iuliei.
Un colț de Rai, Sfințit de oameni prin Cuvântul Domnului, prin clinchetul clopotelor și rugăciunilor.
Mulțumim Ție Doamne pentru această zi minunată!
Mulțumim, Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului pentru invitație și o zi în care sufletul ni s-a alinat prin rugăciune.
„Rămâi cu noi, Doamne” – PS Benedict Bistrițeanul
Hristos a Înviat!

Dumneavoastră îmi spuneți că nu mi-ați oferit nimic. Dar cu modul vostru de viață mi-ați dat totul.PS Benedict
Cu bucurie am ajuns în Țara Moților, acasă la Ierarhul nostru drag, PS Benedict Bistrițeanul, în satul Sartăș, județul Alba. Împreună cu Președintele CJ, Dl. Radu Moldovan și Protopopul Bistriței, Pr. Alexandru Vidican.
Un loc cu oameni gospodari, cu frică de Dumnezeu și iubitori de țară și de neam, la fel ca dumneavoastră, oamenii de acasă din Bistrița.
A fost un moment plin de emoție, mai ales datorită faptului că PS Benedict a slujit în biserica ctitorită de tatăl său, Pr. Ioan Vesa. Mi-a rămas în minte ce spuneau oamenii din biserica despre PS Benedict: “mai rar un om iubit de toată lumea din sat, așa cum e Preasfințitul.”
De multe ori, PS afirmă cu mândrie: “Vin de pe Valea Arieșului, ca un reprezentant al moților vrednici de acum și de oarecând.” Astăzi am înțeles de unde sunt “rădăcinile” sănătoase ale celui mai tânăr Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Multumesc pentru ziua minunată moților de omenie din Sartăș și în special PS Episcop Benedict Bistrițeanul pentru frumoasa primire.

_Mitropolia ClujuluiFoto credit_ Ionuț Chifa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5