La noi

Trenulețul de pomină

Mi-e drag să mă duc - și să stau - în zona Maieru-Anieș-Rodna. Se află aici foști colegi de facultate, de profesie, prieteni, scriitori, ziariști, cercetători în etnologie și folclor, intelectuali, oameni ai câmpului și munților, tineri, vârstnici.

     Grație unui prieten bistrițean, m-am legat sufletește de câteva familii, rude ale acestuia, din Anieș. La una dintre case mă duc aproape lunar, uneori, scriu acolo. Nu puțini oameni mă cunosc; îi recunosc și eu. Până și preotul satului mă știe, uneori întreabă de mine.

     Dis de dimineața, când dădeam să ies pe uliță, aveam același dialog cu bunica Ana (din păcate, am folosit verbele la trecut, căci de puțină vreme a trecut la cele veșnice), schimbul de întrebări și răspunsuri fiind ca după o mică scenetă: „Da unde mergeți, domnu Cornel?” Eu: „Am o întâlnire.” „Cu cine?” „Cu aerul.” Ce să mai zic că acolo unde sunt găzduit, fata cea mică o numește odaia „camera domnului Cornel”.

     Bine, dar ce-i „cu obiectul” diminutivat din titlu?

     Câțiva ani s-a suspendat trenul de pe linia Ilva Mică Rodna. Încât, trebuia să cobor din trenurile care duc spre Moldova, iar de acolo să stau la un iritant „ia-mă-nene!” până spre Maieru; uneori câte o mașină mă lăsa la Sângeorz Băi, iar de acolo, iarăși gesticulații în drum pentru altă ocazie. Nu urc la Anieș până nu mă întâlnesc cu amici de condei Iacob Naroș, Icu Crăciun și Ilie Hoza, iar după o poveste pe săturate unul dintre ei mă duce la destinație.

     Ei, bine (ce bine când se întâmplă câte un „ei, bine”) de puțină vreme s-a redeschis calea ferată până la Rodna. Trenulețul, alcătuit din două vagoane, e de categoria „second-hand”, dar incomparabil mai rezonabil, mai curat, mai modern decât jalnicele garnituri care își poartă mizeria spre Sighetul Marmației sau spre Vatra Dornei.

     Acum, la primul drum parcurs de mine, la intrarea în Maieru, trenulețul a început, până în haltă, să scoată nu fluiere, ci un fel de răcnete, mugete de vacă - râdea cineva, auzindu-le. Așa încât, mi-am amintit de ceva, de care orice trăitor adult al locului nu uită.

     Cu buni ani înainte de 90, se dusese vestea în țară despre natalitatea din Maieru, care situa comuna pe primul loc, sub aspect demografic, pe plan național. Un reporter de la o revistă centrală a realizat un material amplu despre zona aceasta, o secvență (cea mai tare!) fiind un interviu cu primarul din Maieru din acea vreme, pe tema: Cum explică el, omul numărul 1 al localității, această frecvență faimoasă de nașteri. El a făcut o glumă de pomină: De vină e unul din trenurile care trece noaptea spre Rodna, cam pe la  ora 2. Intrând în Maieru, mecanicul fluieră în draci, neîntrerupt, până iese din comună. Și nu puțini bărbați și femei se trezesc. Se trezesc și-i apucă dragul și… Și uite-așa vin copiii pe lume la Maieru.

     Cu timpul, „producția” s-a micșorat, apărând vești că în țară s-au ivit alte localități harnice în demografie.

     Acum, în trenul care se apropia de halta comunei noastre, la răcnetul disperat al trenului, cineva da a râdere: Dacă este și un tren de noapte, înseamnă că populația Maierului va spori din nou.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]