Tribuna unei reviste, revista unei tribune

Revista de tradiţie, "Tribuna", care apare la Cluj, manager Mircea Arman ( fondată de către Ioan Slavici, 1884), propune în numărul din 16- 31 iulie 2014 articole de primă pagină, cum sunt: "O polemică C. Rădulescu- Motru vs. Lucian Blaga", de Vistian Goia: "C. R. Motru îşi exprimă crezul că, pentru filosofia românească "esenţial" este ceea ce a fost pentru Aristotel, Descartes, Leibnitz, Kant, Hegel, Schopenhauer, Herbart, Wundt, şi nu ceea ce este "esenţial" pentru românul crescut în satul tradiţional şi în biserica ortodoxă, cum susţinea Blaga", poeme de Friedrich Michael: "Mamă, tu eşti doar prima dintre zei,/ linia de start de la care se pleacă/ spre a se ajunge, trecând prin iubirea logosului,/ la punctul alb al unităţii" şi Valentin Nicolae: "să fi avut şi eu o viaţă ordonată/ ca a lui stolnici/ o viaţă mic dejun gustare prânz somn gustare/ ceai cină/ o viaţă mecanică academică/ o viaţă în papuci şi capot/ nu ca a mea...", "Balcic, Micul Paradis", de Ani Bradea, un comentariu despre cartea nou apărută a lui Lucian Boia: "Balcic este oraşul înconjurat de stânci albicioase, dar şi de creste împădurite, brăzdat de văi adânci, coborând vertiginos spre albastrul mării".
La rubrica "Plastica" este prezent artistul Maxim Dumitraş, din Sângeorz- Băi, într-un text semnat de către Petru Bejan, "Încercuirile şi absenţele lui Maxim Dumitraş", despre vernisajul unei expoziţii recente la Galeria "Dana" din Iaşi: "Ca şi Brâncuşi altădată, Maxim Dumitraş optează pentru dematerializare şi decorporalizare, epurând formele de orice artificiu decorativ." Despre expoziţia "Grădini" a lui Horea Paştină, de la "Muzeul de Artă" din Cluj, Oliv Mircea scrie un excelent excurs, pornit de la volumul "Ascult şi privesc - Atelierul ca experienţă didactică", Ed. Reîntregirea, Alba- Iulia, 2010: "Ascult şi privesc. Ce se aude din locul în care mă aflu. Pictura Lumina, culoare, aer bogăţie, frumuseţe: Se înmulţeşte. Peste toate şi prin toate. Auzul vederii... Argint e pe ape şi aur în aer... Mă gândesc că atunci când se vorbeşte despre ceva, trebuie să vezi lucrul despre care se vorbeşte." Accentele criticului de artă sunt dintre cele mai nobile: "Grădinile lui Horea Paştină (...) au preluat ceva din duhul oriental al grădinii, există în ele grija pentru detalii specifică civilizaţiei bizantine..."
Alexandru Petria reţine atenția printre semnatarii revistei, scriind "Prin rezervaţia de spioni", despre cartea "Pseudospionologykos", de Inimă Rea, apărută la Ed. Adenium, din Iaşi, 2013, cu o Prefaţă semnată de Liviu Antonesei: "Cine vrea dezvăluiri din culisele serviciilor secrete o să rămână cam mofluz".
Numărul prezentat este ilustrat cu lucrări din pictura lui Horea Paştină, dintre care cea de pe coperta întâi, "Fereasra", are lumină şi culoare, sens şi simbol pentru tot restul paginilor, ca o introducere plină de bunăvoinţă, ca o invitaţie la lectură, de nerefuzat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5