Trofeul colindelor de la Mărişelu, câştigat de Mărişel-Cluj

Parohia Ortodoxă Mărişelu, Primăria şi Consiliul Local Mărişelu, Centrul Judeţean pentru Cultură şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud au organizat a treia ediţie a Festivalului de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Slobozî-ne gazdă-n casă”. Manifestarea, iniţiată de preotul Aurelian Poptean, a adunat cete de colindători de pe raza întregului judeţ, dar şi de la Mureş, Cluj şi Suceava. Parada portului popular, derulată pe ritm de colinde, între Şcoala Generală şi Căminul Cultural a avut în faţă steagul românesc şi oficialităţile. Festivalul a debutat cu deschiderea oficială făcută de către primarul Toma Someşan, şef Serviciu Cercetare al Centrului Judeţean pentru Cultură, Emilia Ometiţă, părintele protopop Alexandru Vidican şi părintele Aurelian Poptean, care au subliniat unicitatea acestui festival în peisajul cultural. În acest cadru, a fost lansat şi numărul doi din revista "Grai nuşfelean", coordonată de părintele Poptean.
Concursul propriu-zis a fost urmărit cu atenţie atât de publicul care a umplut până la refuz sala Căminului Cultural, cât şi de juriul, format din protopop Alexandru Vidican – preşedinte, artista Cornelia Ardelean Archiudean, etnolog Maria Golban Şomlea, şef Serviciu Cercetare al Centrului Judeţean pentru Cultură, Emilia Ometiţă, prof. dr. Vasile Filip, ing. Toma Someşan – primar, etnolog Menuţ Maximinian şi părintele Aurelian Poptean. În urma punctării autenticităţii repertoriului, a costumelor populare, a expresiei artistice, Trofeul a fost primit de colindătorii din Mărişel (judeţul Cluj), care au venit cu un repertoriu vast, în fruntea cetei junilor aflându-se fostul primar. Locul I a fost primit de grupul de colindători al ansamblului "Ciobănaşul" din Şieuţ, format doar din bărbaţi, condus de primarul Ioan Dedean, Locul II de ansamblul folcloric "Paiurile Bârgăului" din Prundu Bârgăului, director Ioana Suciu, Locul III de Corul din Bârla, condus de părintele Teodor Mihai Vîntu, iar Premiile Speciale ale juriului au fost primite de Corul Bisericii Ortodoxe "Sfântul Nicolae" din Sângeorz-Băi ( venit cu directorul Florin Hodoroga) şi colindătorii din Hodac (judeţul Mureş). Pe lângă diplome s-au acordat şi premii în bani, Trofeul având o valoare de 1.000 lei. În recital s-au aflat grupul de colindători "Doina" din Albeşti (judeţul Mureş)-câştigătorul de anul trecut, "Datina" din Mărişelu, Saru Dornei (judeţul Suceava),Corul parohiei Baciu, Cluj , Fanfarele din Jeica şi Rodna. Festivalul a fost prezentat de Cristina Bălan, referent CJC BN.
A fost o manifestare frumoasă, pentru buna primire cuvenindu-se mulţumiri pentru preotul Aurelian Poptean (împreună cu preoteasa Susana Poptean), primarul Toma Someşan şi viceprimarul Iuliu Ognean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5