Tudorel Ciotmonda (primar Josenii Bârgăului): Avem un loc de picnic la Strâmba cum nu mai este în judeţ

         Rep.: -  Ce aţi reuşit să faceţi din fonduri europene?

         Tudorel Ciotmonda: - Avem ce nu are nimeni realizat, pentru o comună din judeţ. Am amenajat un loc de picnic la Strâmba. Acolo ar fi un loc excepţional pentru organizarea Festivalului Usturoiului. Sunt doar puţin peste 3 km de la drumul naţional 17, la ieşirea din satul Strâmba, spre Dumbrava. Lângă păşunea comunală, unde am început şi baza sportivă, am amenajat acest loc, unde ar încăpea, mă refer la mese, peste 400 de persoane.

         Rep.: - Practic, ce a fost realizat prin acest proiect?

         Viceprimarul Alin Trişcă: - Este un proiect de aproximativ 100.000 euro, plus TVA, finanţat prin GAL „Bârgău – Călimani”. Sunt 16 filigorii cu o capacitate de peste 20 de persoane, unde oamenii pot să-şi pregătească grătarele şi să servească masa. Avem alte două construcţii acoperite, unde turiştii îşi pot face grătarul, în condiţii meteo mai puţin favorabile, dar şi o construcţie care ar putea fi folosită şi pentru scenă. Mai avem parcări, grupuri sanitare, un spaţiu cu o groapă de nisip pentru copii. Lucrarea a fost recepţionată, mai avem de depus o tranşă pentru recuperarea banilor.

         Deocamdată, cel puţin pentru un an, nu vom percepe o taxă pentru accesul turiştilor. Avem un om care se ocupă, care păzeşte acest spaţiu. Oamenii pot să vină deja să se bucure de acest loc, mai avem de făcut mici retuşuri, inclusiv amplasarea unor pubele. În timp, trebuie să rezolvăm reţeaua electrică etc.

         Rep.: - Tot prin fonduri europene aţi edificat Centrul de Informare Turistică.

         Viceprimarul Alin Trişcă: - Prin Măsura 3.1.3. al fostului Program de Dezvoltare Rurală, am realizat Centrul de Informare Turistică, un proiect în valoare de 200.000 euro. Mai avem de făcut dotările, plus partea de site, de promovare efectivă. Avem angajate două persoane, care deocamdată au primit alte sarcini.

         Rep.: - Nu în ultimul rând, vorbim despre modernizarea infrastructurii silvice tot printr-o finanţare europeană.

         Viceprimarul Alin Trişcă: - Da, este vorba de un proiect prin Măsura 125 B, în valoare de aproximativ 1,5 milioane euro,  prin care au fost modernizaţi peste 18 km de drum forestier. Pe partea stângă a lacului Colibiţa, pe un tronson de 2 km a fost realizat un tratament dublu bituminos, inclusiv amplasarea de parapeţi, în rest fiind executat un pietriş cu înnoroire, de la Miţa spre Tăul Zânelor.

         Tot prin fonduri europene au fost făcute şi dotările pentru Căminul Cultural din Joseni, şi mă refer la 300 de scaune şi costumaţie pentru 12 perechi de dansatori, un proiect de 25.000 euro, finanţat tot prin GAL „Bârgău Călimani”.

         Rep.: - Pentru exerciţiul financiar actual, ce proiecte aveţi pregătite?

         Viceprimarul Alin Trişcă: - Avem pregătit un proiect pentru drumuri forestiere. Este vorba despre un drum din situl Natura 2000 Cuşma. Documentaţia este la Agenţia pentru Protecţia Mediului, pentru că avem nevoie de un studiu de impact. De asemenea, în lucru este şi un proiect pentru drumurile agricole. În prezent se fac  ridicările topo, şi apoi se va trece la intabulare. Problema este că, pentru a avea o lăţime de 6 m, avem nevoie şi ca unii proprietari să ne cedeze teren.

Comentarii

02/04/16 08:12
Mihaela

Si drumul? Ma refer la cei 500 metri de drum neasfaltat!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5