Ultimul meci din tur: Gloria Bistriţa- Olimpia Satu Mare 2-1

Gloria Bistriţa a câştigat, cu emoţii, partida cu Olimpia Satu Mare, golul victoriei venind în prelungiri. Prima repriză nu a fost una foarte bună, ambele formaţii având câte două ocazii de a marca, însă nu foarte periculoase. Bistriţenii au resimţit oboseala partidei la la Târgu Mureş, când Gloria a evoluat îninferioritate numerică circa o oră de joc.

Primul gol al meciului a venit în minutul 65, când Bujor îl învinge pe Albuţ cu un şut plasat.

Egalarea a venit în minutul 87, când Daniel Brumă reia în plasă, fiind primul gol marcat pentru prima echipă, într-un meci oficial. Meciul s-a încins, iar la ultima fază a meciului Chiţu reuşeşte să aducă Gloriei cele trei puncte.

Gloria Bistriţa: Albuţ (cpt.) - Ţârcă, Hlinca, Chibulcutean, Polgar – Budăcan (Negruţ 65), Feher, Nalaţi (Stancu 62), M. Chiţu - C. Roşu (Bucur 77) , Brumă.
Cristian Coroian: ”A fost foarte greu, ne aşteptam la asta, având în vedere că am jucat miercuri la Târgu Mureş, 60 de minute cu un om mai puţin. Un meci pe care l-am dominat şi pe care, părerea mea, meritam să-l câştigăm. Nu am reuşitsă ne refacem din punct de vedere fizic, jucătorii au suferit, s-a văzut. Totuşi, sunt fericit şi îi felicit că au luptat şi au crezut până la sfârşit că putem învinge. Consider că victoria este pe deplin meritată.  Îmi era frică doar de oboseala acumulată la Târgu Mureş, în rest de absolut nimic. Craiova vine după o serie de şapte victorii consecutive. Vrem să câştigăm şi vom pregăti meciul în acest sens. Indiferent cu cine jucăm şi unde jucăm, noi vrem trei puncte de fiecare dată. Am început turul mai greu, dar pe parcurs ne-am revenit şi cred că puteam avea rezultate mult mai bune. Echipa a început să joace şi puteam fi pe locul 1 în clasament, să avem un avantaj, la câteva puncte bune în faţa locului 2. În ultimele patru etape am fost dezavantajaţi constant de arbitri, avem imagini de la fiecare meci şi pot să dovedesc fără doar şi poate ce s-a întâmplat. Începând de la meciul de la Râmnicu Vâlcea, când arbitrul a prelungit mult mai mult decât se arătase, continuând cu Craiova, cu arbitrajul de la meciul de acasă cu Metalul Reşiţa şi culminând cu meciul de la Târgu Mureş, unde a fost o eliminare foarte uşoară a lui Curtuiuş, iar la primul gol al gazdelor a fost un fault grosolan în atac comis la doi metri de arbitru. Nu ştiu dacă sunt chiar întâmplătoare greşelile împotriva Gloriei Bistriţa”.
Înprivinţa problemelor de lot, directorul tehnic a declarat: “Bogdan Antonache a reluat de două zile antrenamentele OK. La Dan Matei va mai dura, a fost operat de menisc, este înrecuperare. Cătălin Bucur a forţat un pic perioada de refacere după o lungă absenţă şi are o contuzie puternică”.

La finalul turului, Gloria a acumulat 20 puncte, cu 6 victorii, două remize şi trei înfrângeri.

Prima partidă din retur este programată sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11, pe Stadionul „Jean Pădureanu”, cu CSU Craiova.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5