Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Umorul în proza sudului

Vasile Vidican

După cum scriam într-un alt text despre una dintre cărțile lui Iulian Dămăcuș, literatura sudului românesc pare să exercite o fascinație irezistibilă în demersurile de natură exegetică ale autorului. Volumului „Manierism și pitoresc în literatura sudului românesc” (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2014) – carte despre care am scris cu altă ocazie – îi urmează un altul, urmărind de data aceasta maniera în care se manifestă umorul în proza sudului românesc: „Humorul în proza sudului românesc” (Editura Charmides, Bistrița, 2018).
Așa cum era de așteptat, din inventarul scriitorilor avuți în vedere nu puteau lipsi Emanoil Bucuța, Fănuș Neagu, Nicolae Filimon, I. L. Caragiale etc., dar și autori precum Doina Ruști, Mircea Cărtărescu sau Radu Paraschivescu. Sigur, nu trebuie scăpat din vedere faptul volumul lui Iulian Dămăcuș însumează texte care au fost publicate în diverse reviste. Cu toate acestea, demersul cercetătorului este cumva rotunjit de tema comună a textelor. Felul în care se manifestă umorul în opere literare ale unor prozatori din sudul țării este nucleul care unește tematic întreaga carte, conferindu-i coerență. Mai mult, observăm din lista de mai sus faptul că autorii comentați nu sunt scriitori umoriști, fapt ce nu poate decât să îngreuneze munca criticului, chiar dacă rezultatele, în atare condiții, sunt cu atât mai satisfăcătoare.
În „Introducere”, autorul trasează în linii mari direcțiile în care este îndreptată cercetarea, efortul exegetic fiind canalizat nu doar asupra elementelor evidente, care țin de un inventar critic, ci și asupra subtilităților, a acelor aspecte mai greu de sesizat, ele fiind, în cele din urmă, cele care validează estetic orice formă de creație. „Aceste elemente care țin de adevăratul «humor» sunt prezente în multe pagini ale autorilor menționați, chiar dacă aceștia (exceptând pe Caragiale – poetul), nu sunt printre cei consacrați ca scriitori humoriști, dar care se remarcă printr-un spirit sprinten, haz, izul pamfletar politic, fantezie comică, simțul oralității ce se manifestă printr-un mare debit verbal: afluență de întâmplări (unele cu conotații fantastice), înșiruire de nume (multe porecle, mai ales cele din mediul rural), întâmplări de multe ori neobișnuite etc., la Fănuș Neagu, Ștefan Bănulescu, Ovidiu Dunăreanu, Ilie Sălceanu, Doina Ruști...” (p. 7)
Autorul grupează textele în mod tematic în trei mari capitole. Înaintea acestora descoperim însă un text neinclus în vreun capitol, intitulat „Un poet cu simțul humorului, Anton Pann”. Aici, Iulian Dămăcuș identifică elemente umoristice în creația poetului, exemplificând și arătând faptul că în slujba unei opere eminamente moralizatoare poate sta și umorul sau satira. Primul capitol al cărții așadar – „Portretul și porecla” – cuprinde comentarii în care sunt vizate cu precădere opere în proză ce revelă felul umoristic în care pot fi utilizate numele personajelor, poreclele acestora, și maniera în care pot fi construite fizionomic și „fiziologic” personajele. Firește, acest ultim aspect este cu ușurință identificat în opera lui Nicolae Filimon, dar nu numai.
Dar capitolul debutează cu un scurt comentariu ce delimitează teoretic perspectivele nu doar ale acestui capitol, ci ale întregului volum. Observăm, dincolo de ideile vehiculate, un soi de eclectism al autorilor citați. Pe aceeași pagină, putem întâlni citate din Mircea Muthu, Hocke, Adrian Rachieru, Val. Panaitescu sau Solomon Marcus. Probabil că în alte circumstanțe acest aspect ar perturba într-o oarecare măsură ritmul lecturii, dar aici, eclectismul la care fac referire conduce la un soi de șăgălnicie care nu displace, mai ales că ideile la care se face trimitere se completează, ele contribuind la limpeziri de natură hermeneutică.
Cel de-al doilea capitol, care conține doar două texte, face trimitere la două romane, unul al lui Dan Lungu iar celălalt al Silviei Colfescu. Intenția autorului este aceea de a inventaria maniera în care este utilizat umorul în cele două volume, plecând de la o temă comună, aceea a „mătușii”.
Iar cel din urmă capitol – „Situații” – urmărește comicul situațional (dar nu numai!), așa cum poate fi el identificat în o serie de opere. Printre autorii analizați se numără Fănuș Neagu, Emanoil Bucuța, Jean Bart, Eugen Barbu sau Radu Paraschivescu.
Privită în ansamblu, cartea lui Iulian Dămăcuș oferă o perpectivă ce se poate dovedi în continuare vast explorabilă. „Humorul în proza sudului românesc” poate fi considerat și un punct de plecare, un șantier deschis, dacă doriți, întrucât umorul a fost dintotdeauna o trăsătură predilectă a popoarelor balcanice iar acest lucru se manifestă copios și în literatură.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]