Un abator din Bistriţa-Năsăud, validat de experții turci, pentru export de carne de vită!

România poate exporta carne de vită în Turcia, după validarea celor două unități de abatorizate din județele Călărași și Bistrița-Năsăud de către specialiștii turci, în condițiile în care, din momentul aderării la Uniunea Europeana (UE), nu a avut acces pe această piață, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Unul dintre aceste abatoare este cel aparţinând Agro -Invest Prod. 

"De când suntem în Uniunea Europeană nu am exportat bovine vii și carne de vită în Turcia pentru că s-a opus masiv deschiderii pieței către UE din cauza encefalopatiei spongiforme bovine (ESB), cunoscută drept boala vacii nebune. Recent, în contextul demersurilor pentru aderare, Turcia și-a revizuit punctul de vedere și a deschis exporturile pentru câteva state din UE. România a reușit, după un tur de forță, să obțină și de la Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) statutul dețară cu risc scăzut la ESB", a precizat ministrul Agriculturii, pentru Agerpres.
 

Acesta susține că redeschiderea comerțului cu bovine și carne de vită în Turcia a survenit și în urma negocierilor purtate cu omologul turc, Faruk Celik, precum și a diligențelor întreprinse de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pe lângă instituția similară din Turcia. Astfel, în urma unei misiuni de audit desfășurată în perioada 3-7 octombrie 2016 de către specialiști din Ministerul Agriculturii, Alimentației și Creșterii Animalelor din Republica Turcia, au fost validate primele unități de abatorizare pentru bovine ce pot exporta carne de vită.

În context, Irimescu consideră că trebuie schimbată puțin politica MADR pe acest segment pentru încurajarea producătorilor să îngrașe vițeii până la o greutate optimă, pentru că aduce mai multă plusvaloare la export.

"Trebuie să schimbăm un pic politica ministerului pe acest segment, să dam stimulentul pentru viței în două etape, adică ceva dacă l-a dus la 300 de kilograme si încă o plată dacă ajunge la 600 de kilograme. Trebuie sa încurajăm oamenii să nu mai vândă viței. Este important să creăm un mecanism ca să stimulăm oamenii să țină vițelul până la greutatea optimă", a adăugat ministrul Agriculturii, potrivit sursei citate.

La 1 iunie 2016, România avea 2,08 milioane de capete de bovine, în creștere cu 0,2% față de perioada similară din 2015.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]