Bilet de călătorie

Un alb mai alb ca niciodată

Pe lângă Bistriţa de toată ziua şi Bistriţa de sărbători, mai există o Bistriţa a folclorului, a folk-ului, a poeziei, a fanfarelor, a teatrului, după festivalurile pe care le adăposteşte.
Dar, dintre toate, numai „Nunta Zamfirei” trece bariera de stradă, intră cu alaiul ei în forfota cotidiană, coborând în Agora, cu spectacole adaptate pentru punctele fierbinţi, de maximă „audienţă” ale burgului aglomerat. Desfăşurarea de ritualuri, în care se îmbină teatrul folcloric, muzica, dansul specifice unor ţări mai apropiate sau mai îndepărtate, duce cu gândul la „comedia del arte”, jucată cu fruntea sus, atât pentru simplul trecător, cât şi pentru cel mai sceptic specialist. Privind aceste scene, ele par desprinse din tablouri celebre, din cărţi rare, din arii celebre.
Pe când alte manifestări stau legate de o scenă fixă, de un centru, de un concept al atracţiei, „Nunta Zamfirei” pleacă, porneşte spre oameni, vine în întâmpinarea lor, formând circumferinţe mai mici sau mai mari, pe suprafaţa cărora se întâmplă iar joc, iar cânt, iar costume, pe principiul unei „distanţe”, al unei „distanţări”, specifică artei şi receptării ei.
Despre costume şi despre albul lor trebuie vorbit. Zilele acestea, culoarea alb a reprezentat un alt simbol al Bistriţei, pată de culoare, de curăţenie, peste pieţele unde s-au ţinut fragmente din Festival. Nu este Ansamblu al vreunei ţări care să nu aibă alb pe costum. Şi albul inundă tot: privire, amintire, făcând din imagine o rază de lumină. Albul costumelor populare, purtate cu mândrie, învârtite cu rost, e mai alb decât alt albul. În el se adună munca, expresivitatea, dorul, tradiţia, păstrarea. Dorul de alb revine ca o constantă a zilelor noastre. Poate de aceea a existat şi propunerea lui Dorel Cosma, directorul acestul Festival „Nunta Zamfirei”, preşedintele Uniunii Internaţionale de Folclor, de-a exista şi la Bistriţa o zi a costumului naţional, când şi noi să purtăm straie străvechi, străbune, de identitate, adaptate vremii noastre, înnoite, pe care albul să strălucească de departe. Albul să rămână alb. Cu gândul că înaintaşii noştri îmbrăcau costumul de ţară, de zona din care făceau parte, şi la război, şi la câmp, şi duminica în sărbători, şi zi de zi.
Cu siguranţă, fiecare model sau motiv din pânza costumelor reprezintă o idee, o poveste. Ele alcătuiesc bucăţi desprinse din marele basm. Dar albul le uneşte, face punte între ele. Astfel, popoarele devin înfrăţite, popoare vecine, popoare prietene, nu doar prin limbă, prin obiceiuri, ci şi prin alb.
Un alb de „Nunta Zamfirei”, mai alb ca niciodată.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]