Un altfel de „Început” al jurnalistei Carmen Bulz cu Doina Pană

Am urmărit, recent, cu un vădit interes o emisiune portret al jurnalistei Carmen Bulz la un post local de televiziune. Invitatul jurnalistei a fost deputatul şi omul politic Doina Pană. Formatul emisiunii m-a cucerit, trimiţându-mă prin imagine şi vorbe cu mulţi ani în urmă, în cel mai frumos loc din lume, Mateiul, cum spunea interlocutoarea. Doina Pană, provocată de jurnalistă, n-a vorbit despre politică, ci despre omul ca atare, cu bucuriile, cu iubirile, cu necazurile, cu tot ceea ce i-a oferit până acum, viaţa cotidiană.

Am revăzut şi am trăit ca un bun cunoscător al comunei Matei oameni dispăruţi, imagini patriarhale. M-a făcut chiar nostalgic să văd fotografii cu familia Dumitru şi Maria Suciu (părinţii doamnei Doina). Pe badea Dumitru, un bărbat frumos, drept ca un stejar, l-am cunoscut bine. Mă invita mereu acasă, sub via meşteşugit arcuită din curte sau în cerdacul casei. Acolo mă fascina cu istorii trăite, era un bun povestitor şi un ştiutor al vieţii ţăranului cooperatist, pe care, din postura pe care o avea, îl proteja mereu. Chiar când boala l-a doborât la pat, badea Dumitru n-a încetat să fie un iubitor de oameni. Avea o soţie deosebită, o adevărată Vitorie Lipan care, după înălţarea la ceruri a soţului a rămas aceeaşi femeie hotărâtă, destoinică, rugătoare de Dumnezeu. Şi acum, la 75 ani, lelea Mică şi-a păstrat frumuseţea şi ţine în frâu gospodăria din Matei, iar mersul pe bicicletă continuă să fie un sport practicat.

Am revăzut într-un inspirat colaj de fotografii, câteva secvenţe de la grădiniţă. Funcţiona atunci, prin anii 1967-68, secţia română şi maghiară. În aceeaşi clădire, cu aceeaşi educatoare. Ţin minte că la o serbare, Marinela, sora mai mică a Doinei, a încântat publicul printr-un cântec care a prins-o atât de bine: „Fii-ai omule să fii/ Nimeni nu-i ca tine/ Cine te-a făcut aşa/ Nu te-a făcut bine/ Două inimi să-ţi fii dat...”

Revenind la emisiunea de la AS TV, vreau să spun că are substanţă (asta depinde şi de interlocutor) şi prin ea cunoaştem faţa adevărată a omului, omul cu bucurii, cu urcuşuri şi coborâşuri, omul aşa cum este. Felicitări simpaticei jurnaliste şi îi îndemn pe cei care doresc să cunoască oamenii zilelor noastre să urmărească emisiunea difuzată, după cum am înţeles, în fiecare zi de joi.

Comentarii

08/02/15 19:34
Ioana

e ok emisiunea. Insa tot ce implica numele Berari e problematic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5