Un buget numit dorință, o dezbatere fără putință

Și a fost a nu știu câta dezbatere publică  asupra bugetului municipiului Bistrița, iar sala a fost, din nou, goală. Mereu, mereu aceeași poveste, irezistibila poveste a miserupismului bistrițenilor față de bietul buget. 54 de milioane de euro tratate cu spatele, cu posteriorul. Mai vezi câte un civic, Bălan, Chereji, niște oameni și ei, restul, vin când au chef și cum au chef? Dar nu prea vin…

E doar o întrebare, una care este valabilă atât pentru administrație cât și pentru plătitorul de taxe și impozite locale. Pare că fiecare dintre părți are aroganțele ei, că fiecare nu dă doi bani pe părerea celeilalte, că nu au nimic de discutat, de vorbit. Doar reproșuri și alea pe rețelele de socializare, singura relație între părți fiind din patru în patru ani.

Se poate spune că bistrițenii au ajuns la saturație, că nu îi mai pasionează spusele primarului Crețu, că această lehamite generală față de toți și de toate e valabilă și la Bistrița. Altfel, civismul s-a mutat pe rețelele de socializare, acolo, scriu băieții și fetele, înjură, vorbesc cu ură, cu dispreț. Fiecare, dar fiecare cu dreptatea lui. De cealaltă parte a baricadei, primarul Crețu crede că e bine ceea ce face, ceea ce spune, modul cum cheltuie banul public. Degeaba I se spune… Nu crede în comunicare, în faptul că și alții se pricep la administrație publică.

L’Etat, c’est moi. I am the State. O spune și el, dar o spun și alții, găștile politice fiind interpartinice. Din păcate, atmosfera pare tot mai irespirabilă, dialogul nu mai există în acest război a lui fiecare cu fiecare.

Aroganța naște aroganță, violența duce la violență iar indiferența și nepăsarea la nimic bun. Citeam că unii cred că presa e de vină că nu s-a știut de acestă dezbatere. În fiecare an se întâmplă la fel, identic, parcă nimeni nu știe nimic.

Punct și o luăm de la capăt. Oamenii îți spun ceva și gândesc altceva, restul e can can…

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]