UN AN DE PreTexte

Revista PreTexte a împlinit (relativ de curând) un an. Primul ei an de existenţă. Văzut din perspectiva generală a zilelor grăbite pe care le trăim faptul acesta apare drept unul mărunt, insignifiant. O publicaţie şcolară mai fragedă decât primăvara pusă în dreptul unui liceu tehnologic din mediul rural. „Breaking news” nu are cum să fie. Şi nici nu trebuie să fie. Şi totuşi, acesta poate fi un semn că se mai întâmplă ceva în locurile unde nu se întâmplă nimic (notabil). La sat.
Da, PreTexte este, în cele din urmă, doar o „foaie şcolară”. Da, venim din mediul rural unde înmormântările seamănă mai des pământul decât luminează cerul căsătoriile, unde şcolile, una câte una, îşi strigă pentru ultima oară catalogul în fiecare an şi apoi îşi adună laolată porţile prin strânsoarea rece a unui nou lacăt auriu şi strălucitor. Da, izvorâm dintr-unul dintre liceele tehnologice unde se repetă mecanic şi aproape inutil alfabetizarea până la bac, unde educabilii au, mai ales, dreptul de a spune „pas” tocmai educaţiei, unde pentru cei (foarte) mulţi prezenţa la cursuri echivalează cu promovarea clasei. Da, de aici suntem noi. Greu de crezut dacă nu eşti familiarizat cu peisajul. Dar aceasta este realitatea. Prima realitate.
Totuşi, PreTexte se încăpăţâneze să fie dincolo de ce se vede. Ea arată oricui are răbdare să o răsfoiască o altfel de „viaţă la ţară”. Arată, în primul rând, diversitate. Pentru că am gândit această revistă ca o paletă multicoloră de opţiuni. De la creaţie literară, ştiinţe exacte, istorie, geografie până la biologie şi religie. Există rubrici (douăsprezece la număr) pentru aproape orice zonă de interes a elevului de ciclu primar, gimnazial sau liceal. Arată, în al doilea rând, pluralitate pentru că în paginile ei îşi găsesc loc atât autorii de la şcoala lechinţeană, dar şi cei din Vermeş, Sîngeorzu Nou, Chiraleş, până la cei din Teaca, Bistriţa, Năsăud sau Cluj-Napoca. Suntem deschişi colaborărilor, oferim pretexte de învecinări educaţionale şi culturale. Arată, în al treilea rând, multiculturalism, prin spaţiul dedicat elevilor de etnie maghiară care studiază la Lechinţa şi care se pot exprima astfel în limba lor maternă. Dar acestea sunt detalii „tehnice” riscând să rămână tot la suprafaţa lucrurilor. Ambiţii mari care fură ochiul.
Ceea ce ar trebui să se vadă cu adevărat în PreTexte este altceva. Iar acest altceva îi este rezervat doar aceluia care nu doar aruncă o privire, pe diagonală, ci are răgazul de a citi (mai ales printre) rânduri. PreTexte este, dincolo de toate, dovada unei vioiciuni, a unui dinamism, a unei plăceri de exprimare a unor experienţe. Educaţionale, culturale, de viaţă a comunităţii. Concepţia revistei, de la numele acesteia până la titlurile rubricilor, conţinutul textelor şi grafica, toate concură la realizarea acestei impresii. Iar atributele acestea asociate viului contrastează puternic cu lâncezeala pe care sistemul de învăţământ actual o transmite. Da, PreTexte e o dovadă că se mai pot realiza lucruri gratuite, din plăcere şi cu plăcere. Şi chiar la ţară.
Desigur, ni s-ar putea imputa că imaginea pe care PreTexte vrea să o arate lumii este una ideală, contrafăcută chiar, în raport cu realitatea. Şi s-ar putea să fie aşa. Dar câţi dintre noi mergem la biserică purtând hainele de lucru de peste săptămână? Cam aşa este şi cu reprezentarea şcolii din paginile revistei. Şcoala din realitate ar putea fi reprezentată ca o luptă absolut inegală dintre un David (tot mai plăpând şi timorat) şi un Goliat (din ce în ce mai corpolent şi înfricoşător la înfăţişare). Tălmăcirea acestei scurtisime parabole bănuiesc că e de prisos. Toată lumea ar trebui să recunoască cine e în spatele celor două personaje. Dintre zecile de elevi (uneori chiar sute) pe care le „păstoresc” (ca profesor de limba română) într-un an şcolar eu îmi realizez articolele care ţin de creaţie literară cu o medie de maxim 7-8 elevi. Căci atâţia au rezistat selecţiei (realizate în funcţie de criterii precum potenţial creativ, standarde impuse de realizare a textelor, disponibilitate). Deci cine va reprezenta şcoala, cei care sunt pe teren şi câştigă competiţia sau cei care stau în tribună şi fac galerie? Aceasta este imaginea şcolii. A oricărei şcoli.
Suntem o şcoală, am mai spus-o, care nu are privilegiul de a-şi selecta elevii. Iar dacă dintre cei pe care îi avem, se mai pot (încă) selecta totuşi 7-8 elevi cu care să aduni „pretexte” bune de pus într-o revistă şcolară înseamnă că se mai pot face lucruri. Iar dacă revista aceea câştigă (cu cerneala primelor două numere neuscată încă) locul I la nivel de judeţ (în cadrul concursului de reviste şcolare), înseamnă că se pot face lucruri mari. Din foarte puţin. Dacă te gândeşti câte licee tehnologice au o revistă şcolară sau câte colegii îşi menţin pe linia de plutire propriile publicaţii, înţelegi că se pot face lucruri de-a dreptul minunate. Şi asta trebuie să ne bucure şi să ne facă să fim mândri. Acesta ar fi un fapt demn de reţinut. Un pretext de a medita la ce pot face câteva (şi puţine) condeie dibace.
Şi totuşi, ce rămâne dincolo de aceste cuvinte care pot fi suspectate de aroganţă? E aşa de importantă o revistă şcolară din mediul rural? Poate fi ea un eveniment în contextul lărgit al timpului? Prezentul înghite repede aceste publicaţii care încearcă, paradoxal, să-i oprească (tocmai lui, prezentului) prea fugara scurgere către trecut. Dar viitorul acestui prezent se va numi istorie la un moment dat. Iar istoria va reţine esenţe şi mai puţine statistici. Peste ani, nu se vor mai şti toate numele şi faptele noastre ca profesori sau elevi, dar pentru o instituţie de învăţământ apariţia şi viaţa unei reviste şcolare ar putea fi o puternică efigie. O modalitate prin intermediul căreia se va traduce, peste ani, chintesenţa activităţii didactice a respectivei şcoli din alte vremuri. Tot aşa, cred că PreTexte surprinde acum spiritul şcolii din Lechinţa, este o esenţă a unui fenomen culturalizant care are multe motive să ancoreze locul acesta în istoria viitoare. Aceasta ar fi realitatea de dincolo.
Iată cum uneori evenimente (aparent marginale) pot face istoria unor zone, unor comunităţi. PreTexte a intrat în istorie acum un an. Şi de atunci, conştient şi frumos, credem noi, face istorie pentru Lechinţa şi şcoala ei.

prof. ADRIAN ILIUŢĂ,
coordonatorul revistei PreTexte