Un eveniment cultural special cu Alina Ledeanu

Doamna Alina Ledeanu, Director Revista „Secolul 21” a fost prezentă în Bistriţa la invitaţia Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, director Ioan Pintea.
Tema întâlnirii, sub semnul Paradigme europene, a fost:
-Istoria unei reviste de prestigiu
-Evocare Ştefan Augustin Doinaş
-Lansarea albumului bilingv „Cu două lentile gemene”/
„Through Twin Lenses”
De Alfred Kaufmann.
Aflată pentru prima dată în oraşul Bistriţa, Alina Ledeanu a cucerit publicul prin concizia comunicărilor şi printr-o reală pedagogie a simpatiei reuşind să creeze o comuniune cu scriitorii aflaţi în sală.
Ca o apreciere generală, am de spus că am ascultat, cu real folos pentru spiritul nostru, deopotrivă un important om de cultură venit de la Bucureşti, cât şi intelectuali bistriţeni deosebit de bine pregătiţi pentru tema întâlnirii.
După ce Alina Ledeanu a spus că Revista „Secolul 21” a fost „cea mai importantă fereastră către lumea europeană în perioadele când graniţele României erau aproape ferecate” s-a precizat şi faptul că la începuturi (anul 1961, - aici Ioan Pintea a spus că e momentul când dânsul s-a născut-), a pornit ca o revistă de traduceri având rol de informare şi de formare intelectuală.
Trecerea spre evocarea personalităţii lui Ştefan Augustin Doinaş s-a făcut după ce Alina Ledeanu a afirmat că Revista „Secolul 21” are un colectiv redacţional valoros care frecventează adevăratele valori, dar şi trecutul.
Propria operă a lui Ştefan Augustin Doinaş a rămas în urma sa şi în această prestigioasă revistă, aşa cum e regăsită şi grafica de excepţie, dar şi scrierile Doamnei Geta Brătescu.
Prin întrebările lor pertinente, scriitorii: Icu Crăciun, Olimpiu Nuşfelean, Victor Ştir şi Ioan Pintea au determinat ca, împreună cu răspunsurile Alinei Ledeanu, să asistăm la un dialog de înaltă ţinută culturală, spirituală.
A fost o atmosferă de trecere de la Comunicare la Comuniune şi de Bucurie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5