UN EVENIMENT NEFERICIT LA TELCIU

În ziua de 13 octombrie 1902 populația greco-catolică a comunei Telciu a avut marea nenorocire de a fi martoră oculară la o grea lovitură pentru comunitate. Falnica clădire a bisericii clădite din nou, la a cărei edificare s-a început cu trei ani în urmă, la ora 12 din zi, s-a surpat aproape jumătate, cu un vuiet puternic și asurzitor, al cărei ecou trist a răsunat prin toate văile și în toate inimile bine simțitoare ale acestei comune. Vieți omenești nu au căzut victimă acestei întâmplări dureroase și nenorocite căci, înainte numai cu o oră de a se surpa bieții lucrători, ca prin minune și presimțind catastrofa, s-au depărtat din interiorul bisericii și de pe alașurile ce erau la o înălțime de 26 metri. Marea nenorocire s-a prevăzut cu săptămâni înainte, fiind crăpate piedestalele ce susțineau cupola în mai multe locuri. Senatul bisericesc din această cauză a și chemat un profesor de la Politehnica din Pesta, rugându-l a se pronunța asupra pericolului ce amenința zidirea, încă în timpul când se mai putea ajusta. Cu mare durere sufletească a trebuit să se audă din gura acelui profesor cuvinte deprimatoare pentru comunitate, că întreprinzătorului nu i-a fost iertat a conduce clădirea singur, ci numai cu arhitect, care l-a și avut întreprinzătorul, dar care nu s-a prezentat numai de câteva ori la fața locului și pe timp foarte scurt. Comuna bisericească avea să plătească întreprinzătorilor pentru toată lucrarea, prin contract de execuție, suma de 140.000 coroane, din care sumă au și achitat 80.000 coroane.
De la începutul clădirii, senatul bisericii a avut de întâmpinat multe necazuri și neplăceri cu întreprinzătorii care, folosindu-se de răbdarea, îngăduința și, în parte, nepriceperea lor, fără a observa condițiile contractului, au întrebuințat în clădire tot felul de materiale slabe și necorespunzătoare, cu toate că senatul i-a făcut totdeauna atenți, dar fără nici un rezultat. Aceștia, sprijiniți de unul sau doi membri din sânul senatului, nu au urmat sfaturile bune ale oamenilor cu tragere către biserică, cu toate că aceștia au întrebuințat toate mijloacele legale spre a-i constrânge în respectarea condițiilor de clădire și întrebuințarea de material bun, iar rezultatul neascultării lor era ruina materială și neîncrederea poporului față de conducătorii lor. Cei cu musca pe căciulă încercau a arunca vina surpării pe greutatea cupolei, accentuând mereu că aceea trebuia lăsată afară cu totul. Alți oameni încă și-au exprimat părerea că de ce trebuia la un sat ca Telciu o biserică cu cupolă. Mai mulți creștini telceni au răspuns acelora care se îndoiau de un asemenea edificiu că și o comuna ca Telciu, bazată pe forțele ei materiale, au vrut să clădească o biserică care să fie fala Românilor...
Senatul bisericesc, în ședința sa din 15 octombrie, sub președinția vicarului din Năsăud, Ciril Deac, au hotărât ca numaidecât să fie chemată o comisie judecătorească și de cei care se pricepeau la construcția de biserici pentru a stabili cauza nenorocirii. S-a mai hotărât trimiterea unei comisii la Bistrița, compusă din notarul cercual și casierul comunei, acesta din urmă fiind și curatorul primar al bisericii. Aceștia și-au făcut datoria, dar părintele paroh și cu câțiva membri interesați în cauză, au convocat o altă ședință în 18 octombrie, întocmind o altă comisie în frunte cu capelanul din loc, deplasându-se în ziua de 19 octombrie la Bistrița cu rugarea de veni la fața locului un inginer de la oficiul de edile regesc cu doi arhitecți. Nu s-a văzut nici un rezultat după acest demers.
Mai mulți telceni au atras atenția vicarului să intervină în ce privește biserica, să facă o cercetare minuțioasă și pe cei vinovați să-i tragă la răspundere. Își exprimau adânca durere a oamenilor disperați, care se gândeau că „ori salvăm totul, ori pierdem totul”.
Își exprimau nădejdea în Dumnezeu după mare dezastru suferit, îmbărbătându-se unii pe alții ca în curând să poată repara ce alții, prin negrijă și răutate, au semănat pizmă și ură printre ei.

Text preluat din „Foaia Poporului”, Sibiu, Anul X, 1902, nr. 43, pp. 507-508.