Un liberal a câştigat concursul iniţiat de femeile social-democrate

Adrian Solcan, preşedintele Clubului Studenţilor Liberali din Bistriţa-Năsăud, este câştigătorul concursului de proiecte “Ei cu ei – noi toţi împreună”, iniţiat de Organizaţia Femeilor Social Democrate Bistriţa-Năsăud. Tânărul liberal a propus juriului tema “Agricultura , primul vector de dezvoltare a României”, subliniind rolul resurselor umane, al infrastructurii suport şi al necesităţii integrării acestui sector în ansamblul economiei româneşti. Pentru ideile sale, Solcan a obţinut o diplămă şi un premiu de 500 lei. Pe podium “au urcat” Bogdan Ivan cu proiectul “Tinerii - investiţia corectă” şi Florin Vereş cu tema “Investim în agricultură, investim în România”.

Soluţiile de relansare a economiei româneşti formulate de tineri vor ajunge la nivel central, pentru a fi integrate în viziunea economico-socială a USL, a anunţat Adriana Pană, în cadrul unei conferinţe de presă.

“Tineretul din România, în ciuda declaraţiilor lui Traian Băsescu că şcoala românească “scoate tâmpiţi”, se remarcă prin faptul că, în loc să fie “tampit”, deţine competenţe care îl fac extrem de competitiv pe piaţa inteligenţei europene/mondiale. Din păcate, actuala guvernare, deşi incapabilă în a scoate, singură, ţara din criză, surdă la orice propuneri viabile venite din partea Opoziţiei şi/sau a mediului de afaceri, îi goneşte în afara ţării exact pe cei care, prin potenţialul lor uriaş, ar contribui semnificativ la relansarea economiei româneşti”, a argumentat acest program coordonatorul Adriana Pană.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5