Un mod de a cocheta cu poezia

Traseul politic al lui Andrei Moldovan mai degrabă mă amuză decât mă intrigă. Lipsa de caracter e o trăsătură obişnuită excursioniştilor prin ogradele partidelor.

Andrei Moldovan este expresia intelectualului care bate la tot felul de porţi, dar i se refuză deschiderea sau e primit de azi pe mâine. Iată motivul, cred, pentru care tot dă ocol poeziei.

A debutat cu poezie însă, fie din neputinţă, fie din decenţă, a renunţat să facă flotări lirice. E cinstită atitudinea.. Dar nu se poate despărţi de această uşă pe care a încercat să o deschidă, de aceea comentează cărţi de poezie. O face într-un limbaj al omului refuzat de muză, însă pe care o trage mereu de mânecă; de aici apoi titluri foarte frumoase ale comentariilor sale – cele mai multe parcă ar fi ele însele versuri.

Andrei Moldovan se situează în dimensiunea liricului nu numai prin abordarea limbajului poetic al altora, ci şi prin definirea metaforică a cărţilor care l-au tentat întru lectură. Concret: În „Poeţi români de azi. Alte erezii” (volum scos la prestigioasa editură clujeană Casa Cărţii de Ştiinţă, 2011) demersul său critic are titluri (cum anticipam) care par a fi frânturi de poezie. De pildă, întâmpinarea unei cărţi a poetului Adrian Popescu o intitulează „Poetul – ca o lumânare a penumbrei”. Sau pe seama cărţii de versuri a lui Horia Bădescu: ”Fiinţa – ca un vânt ce a trecut”. Şochează titlul „Curs practic de sinucidere pentru poeţi” (E vorba de o carte de poezie a lui Liviu Ioan Stoiciu). Provoacă mirare titlul „Un parnasian corupt” – apropo de maramureşeanul Echim Vancea. Sau se joacă pe seama lui Dan Damaschin cu zicerea din titlu a articolului său „Harta rătăcită a celui din urmă psalmist”:

Ispitele poeticului îl trag de mânecă chiar şi atunci când comentează opinii ale unor critici literari: „Spre o poetică a tăcerii” (despre un volum reeditat al lui V.Fanache), ori „Din nou despre poeţi şi critici” (apropo de Gheorghe Grigurcu). E un text în care Andrei Moldovan parcă vorbeşte despre sine însuşi

Cartea aceasta – „Poeţi români de azi. Alte erezii” - merită a fi luată în seamă fie chiar pentru ceea ce înseamnă convertirea rezonabilă a unui eşec. Dacă va fi să compună cândva un volum propriu de poezie, îl voi parcurge cu o curiozitate binevoitoare.