Un nou format pentru pagina de internet a Instituţiei Prefectului! Accesează bn.prefectura.mai.gov.ro!

Paginile web ale Instituțiilor Prefectului au adoptat un model unitar pentru a facilita un acces rapid la informațiile privind principalele servicii de interes pentru cetățeni. Noul site al Institiţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud este disponibil la dresa bn.prefectura.mai.gov.ro.

„Noul format este structurat astfel încât să faciliteze accesul cetățenilor la informațiile privind principalele servicii publice oferite de către instituțiile prefectului, respectiv eliberarea pașapoartelor simple, gestionarea operațiunilor privind permisele de conducere și înmatricularea vehiculelor și eliberarea apostilelor pentru actele administrative. Toate aceste date se află în aceleași zone din meniurile tuturor Instituțiilor Prefectului”, precizează Oana Gherman, purtător de cuvânt al InstituţieiPrefectului Bistriţa-Năsăud.

Un alt aspect important și de interes public este reprezentat de faptul că site-urile preiau automat atenționările meteo emise de către Administrația Națională de Meteorologie.

Noile site-uri sunt disponibile la adrese de forma: [indicativ județ].prefectura.mai.gov.ro și sunt publicate și pe site-ul Guvernului României - http://gov.ro/ro/guvernul/organizare/prefecturi.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5