Un nou trandafir în cununa cântecului popular moldovenesc sădit de doi năsăudeni

Ca în fiecare an, în perioada Sărbătorilor Iaşului, oaspeţii veniţi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iaşului şi a întregii Moldove au avut parte de o îmbinare a bucuriei, a credinţei şi a speranţei într-un moment magic în care prezentul se îmbină cu speranţa viitorului. Astfel, dintre acţiunile de mare anvergură ce s-au desfăşurat cu ocazia Sărbătorilor Iaşului, pe 15 octombrie 2012, a avut loc Spectacolul extraordinar susţinut de îndrăgita interpretă de muzică populară, Maricica Mihoianu, cu prilejul lansării CD-ului şi cărţii “Cântecul mi-e tare drag”.

Evenimentul a fost extrem de bine primit de ieşeni, care, cu mic, cu mare, pe parcursul celor opt ore de muzică populară au fost martorii unui maraton care se dorea a fi fără sfârşit.
Primele acorduri s-au auzit în Dealul Copoului încă de la orele 14 ale amiezii, când privirile trecătorilor au fost atrase de diversitatea şi frumuseţea costumelor populare purtate de interpreţi şi dansatori veniţi din toate colţurile ţării şi a dansurilor tradiţionale româneşti, acompaniaţi fiind de Fanfara 10 Prăjini (SUKAR), care ne-au încântat cu un adevărat recital.
În ritm de fanfară, a urmat Parada portului şi a dansului popular, de la Cercul Militar până în Parcul Copou, moment în care se putea citi în ochii privitorilor bucuria, admiraţia, mulţumirea sufletească, optimismul, speranţa, respectul, pentru lumea fascinantă a folclorului popular românesc.
Sunt clipe unice în viaţa unui om când simţi că ţi-ai dori să faci ceva doar pentru a retrăi astfel de momente. Această revelaţie am trăit-o şi noi, spectatorii din Parcul Copou, lângă Teiul lui Eminescu, loc plin de sensibilitate creativă, unde sufletele vibrează deopotrivă într-o fericită oază a poeziei, folclorului românesc şi prieteniei.
În ropote de aplauze şi buchete de flori s-au succedat în faţa microfonului invitaţi din toate zonele folclorice ale ţării: Ioan Alungulesei, Vasilica Tonu, Liliana Vintilă, Mandola Munteanu, Rodica Ioniţă Grosu, George Hârtopanu, Elena Ţurcanu, Mariana Birică, Ştefan Deaconiţa, Anuţa Săgneanca, Cornel Coroi, Celina Gherghelaş, Vasile Boiciuc Rogneanu, Gabriela Manole Diaconescu, Ciprian Cocalia, Mariana Carnariu, Marian Mihai, Cristina Simion, Nea’ Mitică, Georgel Nucă, Ion Macovei, Tudoriţa Voineag, Rodica Oleniuc, Florin Zuziac, Nelu Hongu, Amalia Safta, Maricel Chipăilă, Nicu Jigolia, Angela Bârjoveanu, Mihai Constandache.

Pe platoul de filmare şi-au dovedit măiestria tinerii dansatori aparţinând Grupului folcloric „Gheorghe Jitaru”, Ansamblului folcloric „Ciucurelul” Bacău, coordonat de prof. Mitică Pricopie şi Formaţiei de dansuri „Flori de cireş” Hodora - Cotnari, coordonată de instructorul voluntar Dorel Făgădeanu, sporind farmecul momentului şi formând o uniune în suflet şi în arta noastră populară şi interpretativă.
Un plus de valoare artistică a fost asigurat de actorul ieşean Constantin Fărtăiş, prin momentele vesele care au completat buna dispoziţie şi de romanţele de neuitat interpretate de Constantin Florescu.

Într-un cadru festiv, autorii cărţii „Cântecul mi-e tare drag”, doi năsăudeni, Ioan şi Lucreţia Mititean, din ţara lui Coşbuc şi Rebreanu, oameni de o aleasă cultură şi bunătate, iubitori ai folclorului românesc, sfetnici de seamă a generaţii de interpreţi de muzică populară, modele de muncă corectă şi cinstită, au scos la lumină comori de nepreţuit, obţinute printr-un interviu cu eroina cărţii, Maricica Mihoianu, ce a deschis prin cântec ciclul unor ample relatări cu multiple valenţe educative.
Cartea este rezultatul unei munci complexe de o calitate superioară, o realitate necosmetizată a unei artiste care şi-a împlinit visul. Se împlinesc 25 de ani de când glasul Maricicăi şi minunata ei făptură este mereu prezentă în viaţa artistică, mereu ascultată, admirată şi mai presus de toate iubită, remarcându-se prin talent şi disciplină, pondere şi modestie, devotament şi muncă, toate concentrate într-un caracter ales, care înţelegând sensul folclorului lucrează la înălţarea culturală şi artistică a zonei de unde provine, prin mijloace de valoare ce o obligă să aducă roade.
Suntem siguri că cititorii acestei cărţi vor fi curioşi să cunoască munca artistei şi desigur, vor şti să o preţuiască cum şi cât se cuvine pe interpreta muzicii populare fixată pe un miraj al nemuririi, care prin cântecele sale se ridică la înălţimea cerinţelor publicului spectator, fiind serioasă şi exigentă.
Aşa cum spun autorii cărţii „Maricica Mihoianu dovedeşte că muzica populară este nu numai o pasiune dinamică, ci şi o imensă investiţie de sentimente, un tezaur ce datează din vechime până în zilele noastre şi va continua în timp cât va exista poporul român”, suntem convinşi că orice întâlnire cu glasul plin de măiestrie al Maricicăi este pentru iubitorii de folclor o sărbătoare a sufletului, deoarece, pe lângă autenticitatea muzicii şi a versurilor, arta interpretativă e menită să supravieţuiască timpului.
În acelaşi timp, domnul Dumitru Buzoianu, reporter TVR Cluj, ne asigură de repertoriul bogat imprimat şi pe cel de-al patrulea CD, care transmite mesaje izvorâte din adâncul pământului străbun, fiind o întruchipare a dorinţei şi străduinţei de a contribui la consolidarea tradiţiilor româneşti pe făgaşul unei evoluţii progresiste.

Urmărind cu inima strânsă tot spectacolul, am avut bucurii curate ca de început de lume, frumuseţi de oameni cu talent şi dragoste pentru cântecul popular, ce întregesc fiinţa neamului românesc şi vor rămâne în memoria localnicilor ca izvoare nesecate de mistere şi speranţe.
La zi aniversară, doresc Maricicăi Mihoianu multă sănătate, să-şi păstreze frumuseţea interioară şi exterioară şi să fie un bun exemplu pentru cei mai tineri, ca şi până acum.
Prof. dr. ing. Gabriela Nedelcu Teodorescu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5