UN OM CARE A TRĂIT PENTRU ALŢII

Scriem şi vorbim deseori despre oamenii de mare cultură, apreciem şi le recunoaştem valoarea, abia după trecerea lor în nefiinţă. Destinul lui Ionică Istrate din Nepos s-a împletit cu viaţa şcolii, fără să fie dascăl cu o diplomă oarecare sau licenţiat în acest domeniu. A fost un autodidact pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu o minte ce depăşea cu mult limitele normalului.
N-a funcţionat la vreo şcoală în calitate de cadru didactic, dar a a pregătit elevii la matematică, de la nivelul gimnaziului şi până la admiterea în facultate. Peste 95 % din elevii săi se bucurau de succes la orice examen. În anii cât,, a profesat la domiciliu’’, a meditat peste 5000 de elevi , din care 3000 au devenit absolvenţi de facultate. Admiterea în liceu şi examenul de bacalaureat era o mândrie pentru satul în care s-a născut.
Trecut în lumea umbrelor, mulţi îşi amintesc cu drag de el, pentru că le-a dat şansa de a reuşi în viaţă. Rezultatele dezastruoase la examenele naţionale din această vară, au stârnit discuţii, chiar şi la nivelul acestei localităţi. Absenţa lui este deosebit de vizibilă. , Ionică , nu mai este printre noi să ne ajute copiii, spuneau cei care l-au cunoscut. Cu siguranţă că astăzi, el nu ar fi acceptat asemenea eşecuri la elevii săi.
S-a născut într-o familie de oameni modeşti, dar destinul i-a fost mai puţin favorabil. Încă de la naştere suferea de o boală care nu i-a permis niciodată să meargă pe picioarele lui. A învăţat să scrie şi să citească de la o vârstă fragedă, apoi cele 7 clase le-a făcut la cursurile fără frecvenţă. Iarna îl ducea tatăl său cu săniuţa la şcoală ca să-l examineze profesorii şi spre surprinderea tuturor, IONICĂ ISTRATE depăşea orice aşteptări.
Marcat de acest complex neîndurător, se refugiază în universul cunoaşterii pe care îl descoperă mai întâi cu ajutorul învăţătorului din sat, care venea din când în când la el acasă să-l ajute, apoi singur, reuşeşţte să smulgă,, întunericului lumina şi necunoscutului cunoaşterea’’. La scurt timp după terminarea cursurilor gimnaziale, Ionică începe să studieze materia de liceu pe care o parcurge în trei ani, dar din cauza stării sale fizice nu se poate prezenta la examene.
Printr-o muncă stăruitoare, dublată de pasiunea pentru matematică şi ajutat de inteligenţa sa sclipitoare, Ionică Istrate iese la lumină pe tărâmul acestei minunate discipline. Mânat de dorinţa unei împliniri mai îndrăzneţe, studiază în aceleaşi condiţii de autodidact matematicile superioare pe care reuşeşte să le stăpânească cu siguranţa şi priceperea unui profesor cu multă experienţă didactică.
Îl frământa acum un gând şi anume, acela de a deveni şi el de folos familiei sale, care n-a fost ocolită de neajunsurile vieţii. N-a fost profesor, dar a practicat această profesie cu un mare talent, transformându-şi odaia într-o sală de clasă, unde se perindau timp de 8-9 ore pe zi, elevi de gimnaziu şi de liceu, studenţi şi chiar cadre didactice care se pregăteau pentru definitivat sau gradul II.
Ionică trăia acum bucuria unui vis împlinit. La el veneau să se pregătească pentru examene, elevi din Nepos, Feldru, Rebrişoara, Năsăud şi din alte localităţi din împrejurimi, câştigându-şi un renume în domeniul matematicii. Succesul elevilor săi îi dădea tot mai multă încredere că munca lui este de folos şi pentru alţii. N-a fost scutit însă de privirile arogante ale unora, nici de comentariile duşmănoase ale altora, dar el nu le lua în seamă şi continua să muncească, consolidându-şi tot mai mult opera de apostol.
Despre ,,computerul’’ din Nepos, cum îl numeau unele ziare, se spunea că este un fenomen neobişnuit. Ştia datele de naştere ale multor persoane din sat, memora cu uşurinţă cele mai mici amănunte ale unei probleme, făcea calcule mintale dintre cele mai complexe. Îi plăcea să abordeze probleme de filozofie, istorie, literatură. A învăţat singur limba engleză şi germană şi i-a citit în original pe Heine şi pe Goethe.
Era omul care nu trăia pentru sine, ci pentru alţii. Viaţa lui n-a fost decât o lungă şi grea suferinţă. Muncea suferind şi suferea muncind pe altarul matematicii. N-a făcut niciodată vreun reproş cuiva şi nu s-a împotrivit nici chiar propriului să destin. Cel mai greu i-a fost după moartea părinţilor săi, când sufletul i s-a umplut de tristeţe şi n-a mai simţit blânda lor mângâiere. Cea care îi va aduce un strop de alinare este sora lui Sabina, care va avea grijă de el până la sfârşitul vieţii.În ultimii ani n-a mai putut pregăti nici un elev, deşi era adesea căutat Starea sănătăţii sale se agravase. S-a stins din viaţă la vârsta de 61 de ani.
Ionică a trecut prin această lume ,,escaladând treptele matematicii’’ pentru a-şi face din ea un sens al vieţii. A reuşit s-o facă din plin şi rămâne în analele acestei localităţi o personalitate marcantă pe care timpul n-o va umbri niciodată.

MIRCEA DAROŞI

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5