Un om cum rar ţi-e dat să-l întâlneşti

Sincer spun că lucrurile rele care se petrec în jurul nostru, scrise în presă sau văzute la televizor, te deprimă, fapt ce m-a determinat să scriu la prestigiosul ziar „Răsunetul” şi lucruri bune, care să ne mai şi bucure, să uităm de necazuri. Este vorba despre un adevărat primar de pe meleagurile bistriţene.

Este vorba despre dl. Stelian Gheorghe, zis Lică, un om binecuvântat de Dumnezeu. Pentru dl. Stelian, interesele colective ale comunei, ale oamenilor, sunt mai presus decât interesele lui proprii. Figura lui modestă emană multă seninătate, blândeţe şi mult respect pentru cei cu care vine în contact. Cu orice problemă se duc oamenii la el, la Primăriei, pe drum sau chiar acasă, te ajută, îndrumându-te în situaţii mai dificile. Are putere de decizie, folosind fondurile locale şi cele guvernamentale pentru dezvoltarea şi prosperitatea comunei Parva.

Nu în zadar se menţine ca prim edil de la Revoluţie şi până în prezent, scria o pagină din ziarul local. Pe lângă funcţia de primar este şi un judecător sufletist, împăcându-i pe oameni, să nu ajungă cu neînţelegeri mărunte la instanţele de judecată.

Cu puţin timp în urmă am fost operat la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, având colegi de salon din Parva. Şi aici dl. primar şi-a vizitat consătenii, intervenind la conducerea spitalului pentru a-i repune pe picioare.

Ştiind că starea sănătăţii distinsului conducător este în continuare în refacere, îi dorm deplină însănătoşire în folosul societăţii şi familiei, de care avea atâta nevoie, spun sătenii din Parva şi toţi cei care-l cunosc.

Comentarii

12/03/10 11:10
Vizitator

felicitari!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]