Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Un poet din Spania: Eugen Barz

Născut la 20 noiembrie 1959 în Săliștea Nouă, județul Cluj, Eugen Barz este stabilit în Parla-Madrid, unde este preot. A colaborat în țară cu poezie la reviste precum: „Luceafărul”, „Steaua”, „Caiete Silvane” și s-a bucurat de aprecieri critice încurajatoare în presa literară.

           Pe ultima copertă a volumului „Cinematograful singurătății” (Editura Neuma, 2016, prefațat de Horia Gârbea, poetul Gelu Vlașin notează: „este o poezie adevărată care reușește să iasă din încorsetarea aproape inevitabilă a mediului din care provine, amplificând cu fiecare capitol senzația de zbor, de înălțare”.

          Face parte din conducerea Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania(ASARS), a colaborat cu versuri și proză la mai multe reviste și publicații spaniole.

R. C.

 

 

Dimineața pe Tamisa

 

Aroma ceaiului englezesc

învăluie tabloul cu șervețel alb,

gărzile de la Buckingham sfredelesc ceața,

soarele se strecoarăînochiimeislăbiți,

teprivescprinvitraliileCatedralei Westminster Abbey.

 

Hello my fair lady, did you sleep well?

Tamisași-a urcat apele înautobuzulspre Devon

să descopere alt răsărit,

ne-a lăsat într-un e complice

ca sărutul ochilor tăi.

 

 

Orașul cu mirese

 

Aproape de respirația ta

de care nu s-a lipit niciodată zăpada,

cu un pahar de ambrozie în mână,

ca un fluture mă rotesc

să te duc

în orașul  cu mirese,

unde umbra primăverii

s-a oprit anul acesta.

 

Ți-aș dărui acolo

evadări care nu se scurg

prin menghina timpului

și sărutări

din floare de mirt

dar descântecele mele

sunt  zadarnice.

 

 

Mea culpa

 

Onorată instanță, declar că mi-am plimbat zilnic degetele

pe strune de liane,

dar nu am lăsat niciodată căldările tâmplelor

să asculte muzica femeii lui Lot,

iar cântecul meu l-am scris cu note de argilă în cheia Sol.

 

Caravanele minții nu m-au urmat pe portativ,

dar mi-am măsurat atent înălțimea sunetelor,

le-am risipit pe cele care m-ar fi dat de gol

și m-am păzit să nu sparg cu ritmul meu alert,  tempoul stabilit.

 

Am admirat ferocitatea solfegiilor printre norii de grauri,

le-am așezat pe versuri care credeau în viața de veci,

am construit tuburi de orgă din vise

și harfe din rochii de mireasă,

amplimbatmelomaniiprintreviori,

i-am urcatînloje cu aer oceanic

și le-am oferitvaluriînalte,

interpretate fără cusur.

 

Abia când mi-au crescut

rădăcini în cheia Fa,

am auzit somația dirijorului:

luminează-ți fața!

 

 

Fluturi orbi

 

Fluturii orbi

şi-au întins

cortul

peste noi,

nici o tristeţe

nu ne mai

impresionează,

absurdul nu va trebui

să mai aştepte în oglindă,

vei înţelege de ce.

 

Orice asemănare

cu mine

e ca o tandreţe împinsă

spre eşafod.

 

 

 

Palatul Gutenberg

 

 

Chipuri cioplite pe socluri din foi dictando,

literele tipărite se așază perfid în noroaiele scurse din nuferi,

în scheunatul lupului la lună.

 

Asemenea dinților care mușcă din cărămida vânătă a orașului,

ele se ridică împotriva destinatarilor

și a expeditorului.

 

Să nu-ți faci literă cioplită, nici în cer nici pe pământ, zic ție,

să nu intri la cârciuma literelor - nălucă la drumul mare -

să nu întorci fața spre ea,

nici să te închini ei.

 

Ia aminte, odată ce apucă să lunece

de pe toboganele cu roți uriașe,

literele o iau la goană peste capetele noastre,

pe străzi, printre mașini și copii,

se strecoară cu dibăcie în case

ca șerpii.

 

Voi scrie o carte cu foi albe

și coperți albe,

momeală

să roadă poarta de plumb

a palatului Guttenberg

 

 

 

Vinul acesta

 

 

Vinul acesta va anula toate conflictele,

ne vom odihni

lângă paharele înalte,

apoi vom porni spre pacea veșnică.

 

Filmele lui Tarcovsky, muzica lui Bach,

Evangheliile,

tablourile lui El Greco

ne așteaptă

lângă foile cărților încă nescrise.

 

Ne vom așeza fericirea în cuvânt

ca păsările în cuiburi,

însoțiți de anotimpul ninsorilor.

 

Nu vom avea morminte,

ne vom înălța

spre paharul vinului sacru

și-l vom gusta

ca sfinții la mănăstire,

în veacul vecilor.

 

 

Sfârșitul meu, o hidrocentrală

 

În apa unui pârâu rece

trăiesc cu toate actele în regulă.

Acolo dansez, mănânc, citesc, scriu.

 

Când e frig și îngheață îi desenez

bărcuțe de carton gros.

 

Răcoarea lui mă pătrunde,

de aceea țin o manta pe mine

și închid ochii să nu mi se vadă temerile lăsate

în jos pe piele.

 

Locul meu preferat

este lângă vârtejul de la podeț,

unde vin copiii să se joace cu mine,

dar vin și sinucigașii

îndrăgostiți

care nu mă văd, nu mă aud.

 

Dacă afară e toropeală,

mă ocup de lucruri mult ma interesante,

cum ar fi

păzirea liniștii peștilor

care dorm în saloane de ceară verde.

 

 

 

Ochii tăi

 

Ochii tăi, cercuri de struguri verzi,

cu apă curată pe margini

se așază nemângâiați

pe caldarâmul străzilor

fără nume.

 

Poate au fost aleși

să strige la cer,

să spele viață printre gene,

să se răstignească.

 

 

Oblomov

 

Cum aș putea înfrunta dimineața aceasta

de lână,

când aerul din jurul meu e ud,

iar pereții casei sunt de ceară?

 

E ca și cum aș bate darabana

în contra bătăilor inimii mele

bântuită de melancolii

și a buburuzei rătăcită pe brațul meu.

 

Înfiecareungher,

înfiecarezi

mulțime de fire subțiri de lumină

pe care nu le pot stăpâni

își scriu independența cu litere mari.

 

Aștragedraperiileferestrelor

caredauspreliniavieții,

dar pupilele ochilor mei sunt în derivă.

 

 

 

Pasărea cu aripi de ceară

 

O pasăre cu aripi de ceară

m-a salvat din scoicastrivită

de noaptea cocoțată pe spinarea zilei.

 

Scrisorile de amor către pupila conducătorului iubit

mi-au îmbibat de alcool pantofii de dans,

sugrumându-mi adolescența abandonată pe buzele primului sărut.

 

Degeaba m-am prins în revolta copiilor născuți fără vreme,

degeaba am călcat mlaștina ca pe uscat,

toate manualele duceau spre trivialul postavurilor

neatinse de muritorii de rând.

 

Pe geamul ferestrei deschise în direcția greșită,

o pasăre cu aripi de ceară desenează timid,

plânsul meu de unul singur.

 

 

 

Love story în drumul Taberei

 

Mă gândeam cum ar fi să-ți torn

în fiecare dimineață

câte o ceașcă de aur fin

peste sânii voluptuoși,

asemenea eroilor de film din anii 60

care trăgeau din țigară

și priveau cu admirație somnul iubitei.

Tu să visezi și eu să-ți mângâi părul tuns

după ultima modă,

lângă carpeta cu Răpirea din Serai

care mi-a amintit că suntem în garsoniera ta

din Drumul Taberei.

Am luat un tricou pe mine să fac două “cafele strong”,

una pentru tine, una pentru mine,

când uriașul tău soț a bătut nervos la ușa care a sarit din balamale,

fără să înțeleagă că aici e vorba de o ceașcă de aur fin,

de filmele anilor 60, de fum de țigară...

 

 

Altă poveste

 

Mergeam la școală, dar mă țineam de filme după tine,

troleibuzul nu era prietenul nostru, mergeam mult pe jos,

tu făceai sport, eu eram mereu obosit,

îmi era foame de libertate, de tine, de cărți,

dacă prindeam o carte bună

o citeam într-o noapte,

altfel nu mai primeam.

Tu plesneai de poftă de viață.

Nenea Guga mă lăsa gratis la teatru

și te întâlneam acolo,

eram slab și trist, învățam artele și despre Dumnezeu.

Fetele nu am reușit nici până azi să le învăț, nici pe tine,

iar cărțile puțin câte puțin.

Inima mea era încărcată de tine ca fagurii când înfloresc salcâmii,

chipul tău era lipit de ochii mei, mă orbea în amiaza mare,

beam multe cafele și eram trist.

Uneori plângeam pe furiș, mă gândeam la tine

șiciteamlângă un radio care mă îngâna cu textele lui siropoase.

Învacanțămăluamcunevoile, cum zicea tata.

Hotarele satului se întindeau spre mine, cerându-mi brațele pentru muncă,

degetele mele erau subțiri, pielea ca hârtia de indigo,

purtam teniși care se încingeau la sapă sau la fân.

Când mergeam cu carul,

tata îmi cânta imnul regelui, spunea de rege

și de grevele lucrătorilor de la chefere,

de stofa englezească din care-și făcea pantaloni, pe vremea regelui.

Eu mă miram, însă mai mult mă gândeam la tine.

Ieșeam noaptea să văd stelele, dar erau reci și singure, ca mine.

Tu plecaseși veselă, ca o țigăncușă cu șatra, acompaniată de muzici și flori,

cu buruienile mele de leac.

Aveam optsprezece ani, tu șaptesprezece.

Pe la treizeci și ceva de ani, într-o iarnă ne-am reîntâlnit,

amfostfericitiși am plans amândoi.

Ne-am dus la Conti, la cafea și la o limonada, cum ai vrut tu.

Era cald și curat, ne-am fi mutat acolo pentru veșnicie.

Ne-am fi mutat înapoi în adolescența noastră curată.

Te priveam prelung și căutam în cămăruța secretă a inimii.

Erai acolo, numai că eu urcasem demult, într-un tren, cu conductori în uniformă severă,

cu o altă fată frumoasă, din altă poveste.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]