Un poet inconfundabil – Dorin Bocu

Recent Editura RAFET (Rm. Vâlcea) ne-a oferit o plăcută surpriză prin apariţia volumului poetului Dorin Bocu – Portalul timizilor. Despre autor reţinem că s-a născut în comuna Săruleşti, judeţul Buzău, la 3 august 1955. Devine licenţiat în matematică şi doctor în matematică în 1996. Este Prof. univ. şi şef al catedrei de Informatică aplicată a Universităţii „Transilvania” din Braşov.

Până în prezent a publicat alte şase cărţi de versuri: Amintiri din imperiul uitării (2000), La porţile clipei (2001), Surâsul semnelor (2002), Lipsit de aripi, dar visând la stele (2007), Memoria chihlimbarului (2007), Ultimul bastion (2008). În prefaţa Mai (in)timid(at) decât autorul Marin Ifrim ne mărturiseşte că are un complex faţă de matematicieni. Pentru el „Literatura matematicienilor are ceva din rigoarea cifrelor, un mesaj dublu, o entitate caracteristică profesiei”. Dorin Bocu, după părerea sa, „este inconfundabil ca poet. Dă senzaţia de „intoleranţă” a discursului liric, spune totul fără drept de apel, chiar dacă poemele sale par relaxa(n)te în principiu. Când scrii despre asemenea autori, eşti inhibat din start. Nu ai cuvinte potrivite. Poezia sa place, are fluenţă şi conţinut, versurile nu sună deloc a gol, dimpotrivă”. Frumoasa apreciere a scriitorului Marin Ifrim sunt convins că vă va stârni interesul pentru a citi poeziile lui Dorin Bocu.

Pentru a ne apropia de lirica lui vom reproduce câteva versuri menite să ateste harul autorului: „Nepotolită setea de aurul rostirii. / Dar, / zid puternic este, în marşul meu / spre astre, / spirala cufundării / cuvântului în sine.../(Nepotolită setea de aurul rostirii); Eu nu deschid a nemuririi mele poartă, / decât odată, poate, / la un veac. / Mă tem / de întâlnirea cu surâsul ei, / de Mare Doamnă / şi de privirea ei de vameş, / pentru setea mea / de dăinuire leac./ (Eu nu deschid a nemuririi mele poartă); Prea uşor uităm izvorul, / slab şi calp, al fericirii. / Obosiţi de căutarea / prin imensele hangare, / ne-am lua în stele slujbe. / Poate, astfel, vom învinge / rezistenţa nemuririi?/ (Prea uşor uităm izvorul); N-am să te uit, femeie, / nici când, pornind spre stele, / puterea ta de-a plânge / se va lovi de stânca uitării, / care creşte în ţeasta mea atee. / Îmi va rămâne veşnic / surâsul tău în minte. / Pierduseşi, în oceanul/schimbărilor de cheie, / speranţa de-a învinge / durerea de părinte./ (N-am să te uit, femeie – dedicată mamei); Dincolo / sau dincoace de noi / sună cuvintele. / Aroma lor / ne ajută să uităm / de scurgerea timpului, semn că / în fiecare din noi / se află, / uitat / sau înghesuit / cu bună ştiinţă, un demiurg. / A fi demiurg, / adică bucuria de a trăi, / în afara timpului./ (Dincolo); Eu, călător însetat, / din vechime sosit: / Duh, / în deşertul iubirii de sine / spoit, / croiesc stăvilare / în calea uitării / din fumul gândirii / şi stâlpi de zenit./ (Eu)”.

Şi eu cred că poetul Dorin Bocu prin muzicalitatea versurilor tinde să atingă perfecţiunea, pune în poezie substanţă lirică prin care reuşeşte să ne creeze adevărate momente de încântare. Cuvinte de laudă se cuvin şi editorului Constantin Marafet, îngrijitorului ediţiei Lucian Mănăilescu şi Elenei Isbăşoiu pentru concepţia minunatei coperţi a cărţii.

Ionel Andrasoni