Un solist de muzică populară, susţine că a fost agresat: Menţionez că viaţa mea poate fi în pericol

Primim la redacţie
Către,
Redacţia ziarului „Răsunetul”

Vă rog respectuos să publicaţi plângerea mea şi strigătul de ajutor al unui om agresat, asumându-mi responsabilitatea juridică a informaţiei, în cel mai ştiut ziar şi cotidian al judeţului nostru – Răsunetul - apreciat de cititori şi un ziar care impune respect şi este obiectiv.
Sunt avocatul şi solistul de muzică populară Mihai Maier, din Bistriţa, şi deţin un spaţiu comercial cu produse alimentare, în Piaţa Decebal.
Lângă magazinul meu se află încă un magazin cu acelaşi profil, iar administratorii acestuia nu se comportă civilizat, adresându-mi cuvinte injurioase, calomnii, inclusiv ameninţări cu bătaia, cu corecţii fizice, venind de mai multe ori şi provocând scandal în magazinul meu, fără niciun temei legal.
În data de 26.03.2016, ora 18.00, numiţii R.A. şi R.M., care este şi vânzătoare la magazinul vecin, au intrat în magazinul meu, folosind injurii foarte grave, m-am agresat fizic, lovindu-mă şi ameninţându-mă că îmi scot toţi dinţii din gură.
În această situaţie am fost nevoit să chem poliţia pentru a-mi salva viaţa de aceşti agresori.
Menţionez că viaţa mea poate fi în pericol pentru faptul că locuim pe aceeaşi scară la bloc şi nu am avut incidente timp de 30 de ani, până la deschiderea magazinului din Piaţa Decebal, de aproape 10 luni.
Fac un apel de suflet la toată presa din judeţ şi din ţară ca să publice acest caz, pentru a fi cunoscut şi mediatizat privind pericolul care te paşte dacă deschizi un magazin de acelaşi profil lângă asemene persoane periculoase, certate cu legea şi cu bunul simţ, eu fiind şi o persoană public. Poliţia locală şi-a făcut datoria.

Cu respect şi consideraţie deosebită,
Mihai Maier
P.S. Vă mulţumesc anticipat pentru publicarea acestui caz care mi-a provocat traume.

Nota redacţiei: Scrisoarea a rămas ca atare, singura intervenţie a redacţiei fiind la numele celor acuzaţi, unde am lăsat doar iniţialele.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5