Un tânăr şi-o carte

E prima lui carte şi nu e puţin, e chiar mult la numai 28 de ani ai săi. Ştiindu-i capacităţile intelectuale şi elanul ce-l are, cu siguranţă, cartea care a lansat-o la Galeriile de Artă din Bistriţa, marţi, 4 octombrie 2011, nu va rămîne singura. Acesta-i crezul meu.

Fiind prezent la lansare, am trăit pe lângă clipele de bucurie intensă, neprefăcută, sinceră şi o stare de contradicţie. Şi anume: o carte atât de densă care te obligă să gândeşti, ziceam că nu se potriveşte cu acest Daniel Sidor atât de tânăr. Cartea, aş zice, iarăşi se potriveşte cu Daniel, dar nu cu vârsta lui. Datorită acestui fapt pot spune că în persoana lui se anunţă a fi prezentă nu numai o stare de culturalitate nespecifică tinerilor de azi, ci o maturitate care ar propune lumii în care trăim prospeţinea unei dimineţi salvatoare. Mă uitam la eu cu nepreţuită admiraţie şi ascultam cuvintele elogioase rostite la adresa lui şi a scrierii care curgeau fără zgomot, dar vijelios totuşi din gura unui Petru Poantă, Oliv Mircea, Dan Coman, Dâncu George şi chiar din sufletul zâmbitor şi plin de emoţia lucrului bine făcut a autorului şi-mi ziceam: Tinerii totdeauna au drepate! Dacă în fiecare generaţie de tineri am găsi doar câţiva ca el, să nu ne fie frică, aceştia vor salva nu numai sufletul de la tristeţe şi amărăciune ci şi Ţara de la răul care parcă stă să ne ucidă. Dacă pentru o ţară în care copiii să fie bine educaţi ,Napoleon, nu cerea doar şcoli bune şi grădiniţe luxoase, ci mame bune pentru înălţarea unui Neam, ne trebuie tineri învăţaţi, capabili, bine ancoraţi în realitatea imediată, dornici ca semenii lor să se bucure din plin de ceea ce sunt şi făuresc ei. Din păcate noi românii avem minţi luminate, avem în genă forţa necesară ridicării noastre, dar deocamdată nu avem condiţii, din păcate. Drumul spre Occident e tare bătătorit. Pleacă, şi se pare că plecând, unii au plecat de tot. O spun cu părere de rău, acest „rău” îmi afectează şi mie pana cu care scriu aceste rânduri ci şi sufletul. Tac rostind intraductibilul cuvânt „dor” şi-mi las capul în jos, aşteptând ... ce ...?

Cartea aceasta este deci o „carte bătrână”, scrisă de un tânăr. E plină de replici inteligente, mai degrabă, exprimări de genul „coincidentia oppositorum”. E o gimnastică a minţii, un exerciţiu de gândire curajoasă. Din text lipseşte frica, angoasa, exprimarea fiind coerentă ca şi gândirea. Autorul ştie ce vrea, provoacă, propune şi apoi dispune pe „celălalt” să ştie sau, dacă nu, să afle. Un tânăr ca el reuşeşte să facă geneza unei „maxime” ca rezultantă a unui dialog, a unei conversaţii plină de umor şi înţelepciune. Contribuţia „celuilalt” la realizarea ei este, se pare, mai importantă şi mai interesantă decât a celui care „ştie” şi provoacă pentru a afla. Textul lecturii în discuţie nu are ironie, cum s-a spus, ci, mai degrabă umor. Umorul, ca şi întelepciunea, vin „de sus”, din direcţia în care priveşte omul. Vechii greci chiar aşa îi spuneau omului, aşa îl defineau: „privitor în sus” – o antropos. De acolo, de sus, „ab alto” vine totul.

Cartea, acest trup al cuvintelor, e o căutare răbdătoare şi răzbătătoare, rod al unei osteneli de tânăr – tânără osteneală, care prin exprimări întortocheate dă răspunsuri „logice” la chinul ce-l duce pe celălalt în situaţia de a întreba. Aici, ca şi în general, a întreba înseamnă a şti, a şti nu numai ce să întrebi ci mai degrabă a şti de ce întrebi. Cartea este o căutare de ce? ... de înţelepciune izbăvitoare. Acestei cărţi autorul i-ar fi putut spune şi altfel. Cum? Carte zămislitoare de cunoaştere. De pe paginile ei cititorul, chiar şi cel mai puţin avizat poate observa, fără prea mare efort, cum se manifestă curiozitatea, aici curiozitatea de a şti, ca dinemsiune existenţială. Aici cunoaşterea este o închidere prin deschidere, iar interogaţia, punct de plecare în acest excurs de cunoaştere. S-ar putea vorbi poate, aici nu e cazul, de relaţia epistemică privind apoftegma şi maxima pe de o parte, iar pe de altă parte, iar pe de altă parte, de sentinţă şi sfatul înţelept.

Sunt fericit, să aflu că fiul preotului Sidor Dumitru, Daniel, face atâta cinste familiei şi nu numai. Se străduieşte să-şi revendice apartenenţă la o familie numeroasă, cu unchi şi mătuşe, inteligenţi şi culţi, binecrescuţi şi educaţi, credincioşi şi iubitori de valori.

Ioan Dâmbu

Protopop al Nasaudului